Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii, în „clubul select” al băutorilor de alcool

Românii, în „clubul select” al băutorilor de alcool

de Monica Cosac    |   

Cât de mult pot să bea românii? Foarte mult, după cum reiese din ultimul raport oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Potrivit clasamentului realizat de OMS pentru 2016, România ocupă locul cinci în Europa la consumul de alcool pur per locuitor, pe aceeaşi poziţie situându-se şi Cehia. Ţara noastră este întrecută doar de Rusia, Republica Moldova, Belarus şi Lituania, aflată în fruntea clasamentului.

În 2016, un român a băut în medie 13,7 litri de alcool pur, mai mult decât dublul mediei globale, arată raportul OMS. Aceeaşi cantitate de alcool a fost consumată anul trecut şi de un ceh, astfel că România se situează pe acelaşi loc cu Cehia.

Fruntaşii clasamentului sunt, însă, lituanienii, care au avut un consum mediu de 18,2 litri de alcool pe cap de locuitor, aproape triplu faţă de media globală.

Belarus se afla pe locul al doilea, cu un consum total de alcool pur de 16,4 litri, podiumul fiind completat de vecinii noştri, Republica Moldova, cu 15,9 litri de alcool pe cap de locuitor.

Federaţia Rusă devansează cu o poziţie România în acest clasament, ocupând locul al patrulea, cu un consum total de alcool pur per locuitor de 13,9 litri.

Topul 10 al consumatorilor de alcool este completat de Croaţia (13,6 litri), Bulgaria (13,6 litri), Belgia (13,2 litri), Ucraina şi Estonia (ambele cu 12,8 litri).

Topul publicat de OMS a fost realizat pe baza datelor oficiale referitoare la consumul total de alcool pur per locuitor, pentru persoane în vârstă de cel puţin 15 ani, în anul 2016.

Nivelul global al consumului de alcool în 2016 a fost de 6,4 litri de alcool pur pe persoană, fiind luaţi în calcul cei cu vârste de peste 15 ani, potrivit documentului publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri