Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Roşiile: beneficii incredibile pentru sănătate.

Roşiile: beneficii incredibile pentru sănătate.

Beneficiile roşiilor pentru sănătate sunt mai puţin cunoscute celor care nu prea aleg să consume această legumă, dar potrivit specialiştilor, consumul acestora poate salva pe oricine din faţa afecţiuni medicale, cum sunt problemele la rinichi, cele la nivelul inimii sau cele cu vederea.

Beneficiile roşiilor pentru sănătate sunt unele uimitoare, iar multe studii efectuate pe mii de consumatori de roşii au scos la iveala că această plantă face minuni asupra organismului uman.Dintre vitaminele conţinute de roşii, cele mai importante sunt vitamina A (importanta pentru ochi şi pentru procesele endocrine), complexul B (B1, B2, B5, B6 - protectoare ale sistemului nervos, ale sistemului osos, ale metabolismului), vitamina C (necesara sistemului cardiovascular, sistemului nervos si endocrin), vitamina E (vitamina tineretii si a fertilităţii) şi vitamina K (importantă pentru sinteza anumitor elemente figurate ale sângelui).

Printre alte beneficii ale roşiilor se mai numără şi faptul că aceastea conţin cantităţi însemnate de potasiu, fosfor, fier, calciu, magneziu şi seleniu, precum şi acizi organici, aceştia din urmă având un rol important pentru sistemul digestiv. De asemenea, roşia reprezintă cea mai bogată sursă naturală de licopen, o substanţă ce conferă culoarea roşie. Din păcate licopenul nu poate fi produs de organismul uman, astfel că singura sursă o reprezintă alimentaţia.

Roşiile acţionează pozitiv asupra majorităţii organelor şi luptă împotriva a numeroase boli cum ar fi cancerul de prostată, afecţiuni ale sistemului osos, boli cardiace, orice tip de infecţie, obezitatea şi diabetul de tip II, tromboflebita, dar şi reumatismul sursa.

 
 

 

 

Subiecte în articol: rosi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri