Jurnalul.ro Ştiri Politică Rotirea cadrelor: Anul şi ministrul la Transporturi şi la Dezvoltare

Rotirea cadrelor: Anul şi ministrul la Transporturi şi la Dezvoltare

de Gabriela Antoniu    |   

Premierul Viorica Dăncilă a decis să meargă pe interimari şi i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile pentru Ministerul Transporturilor şi cel al Dezvoltării, după ce şeful statului a semnat revocarea din funcţie a lui Lucian Şova şi Paul Stănescu. Astfel, după alegerile din 2016, Rovana Plumb devine al patrulea ministru al Transporturilor, iar Eugen Teodorovici al patrulea ministru al Dezvoltării.

Premierul Viorica Dăncilă a explicat că a recurs la interimari pentru cele două portofolii pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi şi Dezvoltare, ministere cheie în derularea unor proiecte importante de investiţii. “Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluţii definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcţii”, a subliniat premierul, într-un comunicat al Executivului.

Guvernul arată că pentru punerea în aplicare a programului de guvernare este nevoie de implicarea deplină a tuturor membrilor Cabinetului, fiecare în domeniul său, pentru asigurarea continuităţii activităţii. “Totodată, este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la Bucureşti, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuţii depline în exercitarea funcţiilor. Guvernul României aşteaptă în continuare motivarea preşedintelui României cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniştrilor
Transporturilor şi Dezvoltării, aşa cum prevede Constituţia României şi cum precizează deciziile Curţii Constituţionale”, mai precizează Executivul.

După mai bine de cinci ore de la anunţul Guvernului privind trimiterea propunerilor la Cotroceni, Admnistraţia Prezidenţială a anunţat într-un comunicat că preşedintele Iohannis a semnat decretele de numire a Rovanei Plumb (titular la Fonduri Europene) şi Eugen Teodorovici (titular la Ministerul Finanţelor) ca interimari, la Transporturi, respectiv Dezvoltare.

După alegerile parlamentare din 2016, la Ministerul Transporturilor s-au perindat patru miniştri. Primul a fost Alexandru Cuc care a condus ministerul 10 luni (04.01.2017 - 17.10.2017), urmat de Felix Stroe cu un mandat de numai trei luni (17.10.2017 - 29.01.2018) şi Lucian Şova care a stat în fruntea ministerului aproape un an (29.01.2018 – 3.01.2019).

Nici la Ministerul Dezvoltării situaţia nu a fost mai roz, existând aceeaşi lipsă de continuitate. Astfel, după ce Vasile Dâncu (Guvernul Cioloş) şi-a încheiat mandatul la 4 ianuarie 2017, conducerea ministerului a fost preluată de Sevil Shhaideh, în Guvernul Grindeanu, care a deţinut această funcţie până la 16 iunie 2017, când a demisionat. În locul ei a fost numit interimarAugustin Jianu. Ulterior, după înlocuirea premierului Grindeanu şi formarea Guvernului Tudose, portofoliul Dezvoltării a fost preluat din nou de Sevil Shhaideh până la 17 octombrie 2017. De la această dată, ministerul a fost condus de Paul Stănescu, până la 3 ianuarie 2019, când Iohannis a semnat revocarea sa din funcţie, în urma demisiei.

“Este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămână, la București, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor”,

Comunicat Guvernul României

Teodorovici refuză să creadă

Deşi preşedintele Iohannis a refuzat revocarea procurorului general Augustin Lazăr sau numirea Olguţei Vasilescu la Dezvoltare şi a lui Mircea Drăghici la Transporturi, ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, îi e greu să creadă că şeful statului va refuza promulgarea legii bugetului pe 2019 şi ar retrimite-o la Parlament. "Refuz să cred, într-o ţară europeană în cursul unei preşedinţii a Consiliului, deci unică situaţie în România, să retrimiţi în Parlament un buget pe care Parlamentul ţi-l adoptă. Nu ai de ce. Nu ai niciun fel de motiv, decât dorinţa de a bloca ceva. De-asta eu sper, haideţi să luăm pas cu pas, cum dânsul ne învaţă foarte des, să încercăm cu toţii, nu doar noi, să respectăm legea şi Constituţia şi lucrurile vor fi exact cum am spus noi", a declarat Eugen Orlando Teodorovici, duminică seară, într-o emisiune la Antena 3.

Juncker şi Tusk, la Bucureşti

Deschiderea oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE va avea loc la 10 ianuarie, la ora 20:00, la Ateneul Român din Capitală. La eveniment, vor fi prezenţi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, precum şi ceilalţi membri ai Colegiului Comisarilor. De asemenea, astăzi, la Bruxelles, Preşedinţia română a UE va prezenta prioritățile și planurile în ceea ce privește lucrările privind următorul cadru financiar multianual. De asemenea, miniștrii vor face schimb de opinii cu privire la un răspuns coordonat la dezinformare.

 

 

Subiecte în articol: rovana plumb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri