Jurnalul.ro Ştiri Externe Royal Mail va fi preluată de un miliardar ceh. Acesta va plăti 3,6 miliarde de lire sterline

Royal Mail va fi preluată de un miliardar ceh. Acesta va plăti 3,6 miliarde de lire sterline

de Redacția Jurnalul    |   

Compania Royal Mail va fi preluată de un miliardar ceh. Propunerea acestuia în valoare de 3,6 miliarde de lire sterline a fost acceptată de conducerea poștei britanice. Pentru realizarea tranzacției au fost impuse mai multe obligații viitorului proprietar.

Proprietarii Royal Mail au anunțat că au acceptat propunerea de preluare de 3,6 miliarde de lire sterline a miliardarului ceh Daniel Kretinsky, potrivit Sky News. Practic, cehul deține deja o parte din compania mamă, dar dorește să preia și restul pachetului de acțiuni. O ofertă anterioară de 3,20 lire sterline pe acțiune a fost respinsă luna trecută pentru că era prea mică.

Decizia a fost luată după o analiză a impactului asupra părților, a angajaților și a comunității. Sindicatele și politicienii de rang înalt au avut rețineri legate de preluarea serviciului poștal, care a fost privatizat în 2013. De aceea, autoritățile britanice au solicitat ca Royal Mail să rămână înregistrată, să-și păstreze sediul central și să plătească impozite în Marea Britanie. Totodată vor rămâne neschimbate branding-ul companiei și o serie de servicii oferite în mod tradițional de poșta britanică.

Daniel Kretinsky deține părți ale West Ham Football Club și Sainsbury's, dar are și investiții mai mici în domeniile energie, logistică și retail alimentar.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: royal mail miliardar ceh
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri