Jurnalul.ro Timp liber Rugăciunile din Săptămâna Mare: Cum să-ți pregătești sufletul pentru Paște

Rugăciunile din Săptămâna Mare: Cum să-ți pregătești sufletul pentru Paște

de Redacția Jurnalul    |   

În Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor, credincioșii se pregătesc spiritual pentru Învierea Mântuitorului Isus Hristos, acordând o atenție deosebită rugăciunii și curățirii sufletești.

În această perioadă, credincioșii merg la biserică, participă la slujbele speciale, numite denii, și se roagă pentru sănătate și iertarea păcatelor.

Săptămâna Patimilor 2026

Anul acesta, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie.Credincioșii trec printr-o săptămână de post, rugăciune și reflecție, dar și pregătirea preparatelor penru masa de Paște și curățenie în gospodărie. 

Rugăciune puternică în Săptămâna Mare

Potrivit doxologia.ro., cea mai puternică rugăciune din această perioadă se concentrează pe iertarea păcatelor și apropierea de Dumnezeu:

"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, pri­mește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și a­mes­tecă în trupul meu mireasma tru­pului Tău cel de viață făcător.

Fie­rea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să în­dulcească amărăciunea cu care potriv­nicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de po­trivnici. Preasfintele Tale mâini, piro­nite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pier­zării, precum a făgăduit preasfântă gu­ra Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu păl­muiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fă­ră­delegi. Duhul Tău, pe care l-ai în­cre­dințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin ha­rul Tău.

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moște­nirea lor. Nu am lacrimi mângâie­toa­re, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dra­gostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hris­toase, Dumne­ze­ule, Vistie­rul bu­nă­tăților, dă­ruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndu­rerată, ca să pornesc cu tot sufletul în cău­tarea Ta; căci fără de Tine mă voi în­străina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închi­­puirea icoanei Tale.

Te-am părăsit, Doam­ne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhov­nicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hră­nește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este să­lașul Tău și se vede într-însa strălu­cirea descoperiri­lor Tale. Strălu­cirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în ne­cazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mân­tuitorului nos­tru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin."

Această rugăciune poate fi rostită în orice zi din Săptămâna Patimilor și reflectă o legătură profundă între credincioși și Dumnezeu, încurajând pocăința, smerenia și iubirea de aproape. Are scopul să îi apropie pe oameni de spiritul Paștelui și să ofere alinare sufletească înainte de marea sărbătoare.

Recomandări pentru credincioși

Pe lângă participarea la slujbele de la biserică și citirea rugăciunii, credincioșii sunt sfătuiți să:

  • Păstreze curățenia sufletească prin post și fapte bune;
  • Mediteze asupra păcatelor personale și să ceară iertare;
  • Să se apropie de familie și comunitate cu compasiune și respect.

Prin respectarea acestor practici, Săptămâna Patimilor devine nu doar un timp de pregătire pentru Paște, ci și o perioadă de reconectare spirituală profundă.

Subiecte în articol: saptamana mare rugaciune paste
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri