Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia acuză intenția NATO de a include Ucraina: ''Avem de-a face cu un bloc agresiv care vede ţara noastră ca pe un inamic şi ne subminează securitatea''

Rusia acuză intenția NATO de a include Ucraina: ''Avem de-a face cu un bloc agresiv care vede ţara noastră ca pe un inamic şi ne subminează securitatea''

de Redacția Jurnalul    |   

Rusia acuză NATO de agresivitate prin continuarea atragerii Ucrainei în Alianță, spune Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului citat de EFE.

''NATO continuă să-şi arate esenţa agresivă despre care am vorbit chiar înainte de începerea operaţiunii militare speciale. În mod evident, Alianţa îşi continuă linia de atragere şi de absorbţie a Ucrainei. Despre această ameninţare potenţială, preşedintele nostru a vorbit cu mult timp înaintea începerii operaţiunii militare speciale'', a spus Peskov, după afirmațiile secreatarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a afirmat că ''viitorul Ucrainei este în familia euro-atlantică'' şi toţi partenerii NATO sunt de acord. 

Stoltenberg a mai precizat că principalul obiectiv al NATO este ''să ne asigurăm că Ucraina învinge'' şi Rusia ''nu câştigă războiul'', deoarece ''fără o Ucraină suverană şi independentă nu are rost să discutăm despre aderare''.

Peskov a subliniat astfel că declarațiile înaltului oficial NATO dovedesc faptul că operațiunea militară specială a fost ''corectă''.
''Avem de-a face cu un bloc agresiv care vede ţara noastră ca pe un inamic şi ne subminează securitatea'', a spus acesta.

 

Subiecte în articol: nato Rusia ucraina Dmitri Peskov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri