Când vine însă vorba să facă afaceri în afara statelor lor, de regulă în Occident, ei pun pe piețe companii și servicii extrem de competitive, care reușesc adesea să câștige ușor lupta cu concurența.
Cu alte cuvinte, deși în discursul chinezesc capitalismul nu e bun, practica arată că firmele cu capital din republica populară se mulează perfect pe acesta, ceea ce invalidează ideologia.
Explicația pentru faptul că rușii și chinezii procedează astfel la ei acasă este dată de încercarea de a-și conserva forma de putere, și deși nu e deloc fair-play să declari că nu în toate țările se potrivește economia de piață când nu se pune problema să-și apare camarila cu nivelul de corupție aferent capitalismul este foarte bun și chiar sunt implementate modele de succes.
E clar că societățile rusă și chineză nu sunt pentru toți, nu piața alege elita, ci oligarhia e numită feudal. Și pentru că societățile-s feudale se păstrează privilegiile prin moştenire şi se interzice circulaţia elitelor ca-n societățile clasic capitaliste.
Dar iată cât de firească pare având în vedere cele spuse atitudinea fostului secretar de stat al SUA, republicanul Mike Pompeo. El a afirmat că nu China are o problemă, ci Partidul Comunist Chinez. Pompeo ar fi trebuit urmat în demersul său, numai că, în loc să fie constrânși chinezii și rușii să elimine dublul standard, au început să se identifice europenii cu ei. Aceștia au economii din ce în ce mai politizate, chiar dacă forţele lor politice încearcă să îndepărteze mereu suspiciunile că ar avea comportament de partid unic.
În fine, nişte capitalişti sadea precum cei occidentali s-au apucat să investească în China, într-un loc care e total diferit de al lor, fără să anticipeze că vor fi „înghiţiţi” de un astfel de sistem politic. Ba chiar i-au conferit credibilitate, au indus impresia că e bine ceea ce fac chinezii la ei în țară când nu era deloc aşa.
Lăsăm natura să arate care variantă de selecție e mai bună, până una, alta, în socialism marea dificultate era că nu se știa ce preț să se pună diverselor mărfuri și singura variantă de a afla a fost privind spre produsele vestice.
Și în ciuda faptului că miliardarii ruși, dar și cei arabi se pot făli cu aceeași cantitate de bani precum „omologii” lor americani și scandinavi nu au același nivel de conștiință, ce e direct legată de educație.
Ocazie cu care e bine de subliniat că nu opțiunea politică-i importantă. E o falsă discuție să spunem că stânga îi domină pe suedezi și dreapta pe americani. Important e că în ambele zone miliardarii nu s-au făcut peste noapte și averile au crescut în paralel cu conștiința.
De unde ar rezulta că arabii și rușii, ca să poată arde etapele, trebuiau să se educe concomitent cu acumularea averilor. Cum n-au făcut-o, degeaba au la fel de mulți bani ca americanii și nordicii, nu-s același lucru. În țările lor nu se poate vorbi de bunăstarea societății, ce implică o dezvoltare sinergică a tuturor cetățenilor, ce are la bază educația.
Reiterez, importantă nu-i dreapta sau stânga politică, ci nivelul de conștiință și educație. Deci în societate e nevoie ca mai întâi resursele să fie alocate rațional, pe principii de piaţă, norma juridică să fie strâns legată de cea morală și abia apoi discutăm de opțiuni politice. Care, odată rezolvate primele chestiuni, s-ar putea să vedem că țin mai mult de gusturi.
Din păcate însă - după cum ziceam - în loc să se ia Estul după Vest, Occidentul e cel care imită Orientul. Cea mai nouă formă de colectivism etatist nici măcar nu mai face referire la specia umană ca în Internațională - Sculați voi oropsiți ai vieții!/ Voi, osândiți la foame, sus -, ci este vorba de obsesia schimbărilor climatice, care, având la bază un "consens științific" cel puțin îndoielnic, vrea să impună politici ce sacrifică interesele individuale și chiar pe cele comunitare ale oamenilor în numele "salvării Planetei". Mesajul este, deci, mult mai simplu decât pare: trebuie să renunțăm la libertate pentru a evita extincția.
Ca să nu las loc la interpretări, eu nu am nicio problemă cu ecologismul atât timp cât nu implică strângerea și alocarea de bani publici, cât nu translatează din zona solidarității liber consimțite în cea a solidarității sociale. Când scoatem însă din calcul elemente precum conștiința și educația și le înlocuim cu amenzi/penalități s-ar putea să se vadă că e o formă de dominație sub pretextul protecției.
O ideologie care impune taxe și impozite fără să poată combate pentru ceea ce le încasează, poate fi bănuită de perfidie. Ce nu are capacitatea să spună - vorba biblică - ridică-te și umblă. Dacă „crezul” acesta se rezumă la a pedepsi și asta nu pe cei ce au greșit, ci pe toți, este unul nedrept, fără orizont. E o formă de marketing, ce poartă o altă denumire și cultivă sclavagismul la un mod care cel puțin in momentul de față poate părea subtil.