Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia şi-a reluat plăţile către Consiliul Europei

Rusia şi-a reluat plăţile către Consiliul Europei

Rusia şi-a reluat plăţile către Consiliul Europei după ce le-a întrerupt pentru doi ani pe fondul crizei diplomatice cauzate de războiul din Crimeea, informează marţi AFP, citând surse din cadrul organizaţiei paneuropene pentru apărarea drepturilor omului.

Guvernul rus a vărsat suma de 33 de milioane de euro, contribuţia sa la bugetul organizaţiei pentru tot anul 2019, a anunţat directorul pentru comunicare al Consiliului Europei, Daniel Holtgen.

Bugetul Consiliului Europei pentru 2019 se ridică în total la 437 de milioane de euro.

"Plec de la principiul că datoriile pentru anii 2017 şi 2018 vor fi reglate", a adăugat el, evaluând suma încă datorată la circa 55 de milioane de euro, fără a lua în calcul dobânzile. 

Marţea trecută a avut loc "marea revenire" a Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), după ce ea a absentat din acest for începând de la introducerea sancţiunilor împotriva ei, în 2014, în urma anexării Peninsulei Crimeea.

Moscova cerea restaurarea deplină a drepturilor sale şi, pentru că cererea ei era respinsă, şi-a suspendat toată contribuţia financiară la Consiliul Europei şi ameninţa să părăsească organizaţia, ceea ce i-ar fi împiedicat pe cetăţenii ruşi să înainteze recursuri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

Această revenire a Rusiei în APCE, devenită posibilă în urma modificării regulilor organizaţiei, cerută de majoritatea celor 47 de state-membre pentru a pune capăt crizei, a declanşat furia Ucrainei, ţărilor baltice şi Poloniei. Ucraina a decis să-şi suspende participarea la APCE, care emite recomandări şi interpelează guvernele în chestiuni ce ţin de respectarea drepturilor omului. Letonia intenţionează de asemenea să se retragă.

AGERPRES

Subiecte în articol: Rusia consiliul europei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri