Jurnalul.ro Ştiri Externe Russell Crowe infirmă vehement zvonurile despre relaţia sa cu Terri Irwin

Russell Crowe infirmă vehement zvonurile despre relaţia sa cu Terri Irwin

În ciuda faptului că a fost sub lumina reflectoarelor de mai bine de două decenii, Russel Crowe nu a atras atenţia tabloidelor până acum. Zvonurile apărute insinuează o relaţie de iubire pe care actorul ar avea-o cu văduva lui Steve Irwin, activista pentru animale, Terri Irwin.

Actorul a negat pe contul lui Twitter faptul că cei doi plănuiesc să se căsătorească, după ce Terri a încercat de nenumărate ori să oprească răspândirea acestor declaraţii. Russel a scris celor 2,2 milioane de următori de pe Twitter că: „Viaţa mea este foarte dramatică în reviste”. „Săptămâna trecută, publicaşia New Idea spunea că m-am căsătorit, acum, de Ziua Femeii, au anunţat că s-a anulat”, a adăugat acesta.

Potrivit Daily Mail, revista a amintită mai sus a scris că cei doi au renunţat la căsătorie pentru ca ea să se concentreze pe creşterea celor doi copii: Bindi, de 18 ani, şi Robert, care are 13 ani. Cu toate astea, New Idea crede că Terri Irwin este îndrăgostită încă de actorul câştigător al Premiului Oscar.

O sursă a declarat publicaţiei că este normal să ţină la Russell pentru că „au fost prieteni de foarte mult timp. Dar cred că discuţia despre o căsătorie este cel puţin prematură” având în vedere că prioritatea ei sunt copii pentru moment. „Este acea iubire dintre noi prieteni care se plac şi care se respectă reciproc”, a adăugat aceeaşi sursă.

Un apropiat de-al lui Terri a spus pentru Daily Mail din Australia, luni, că aceasta şi Russell sunt doar prieteni. În plus, un reprezentant an Grădinii Zoologice din Autralia a râs la auzul acestor veşti, apoi a spus că „Toate aceste bârfe sunt complet false. Terri şi Russell nu sunt împreună şi în niciun caz nu plănuiesc o nuntă. Russell Crowe este prieten de foarte mult timp cu familia Irwin, dar informaţiile cum că cei doi sunt într-o relaţie romantică sunt neadevărate.”

Cei doi sunt oarecum familiarizaţi cu aceste lucruri, pentru că nu este prima dată când s-a spus că sunt împreună.

Subiecte în articol: Russell Crowe terri irwin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri