Jurnalul.ro Ştiri Externe Rwanda părăsește ECCAS în urma tensiunilor cu Republica Democrată Congo

Rwanda părăsește ECCAS în urma tensiunilor cu Republica Democrată Congo

de Redacția Jurnalul    |   

Autoritățile rwandeze au anunțat retragerea statului din Comunitatea Economică a Statelor Central Africane, marcând tensiunea cu Republica Democrată Congo, pe fondul acuzațiilor privind sprijinul grupării rebele M23, relatează Reuters.

Demersul statului rwandez vine după ce le-a fost împiedicată preluarea președinției rotative a blocului comunitar. În cadrul reuniunii de sâmbătă, comunitatea a decis ca Guineea Ecuatorială să rămână în funcție. Ministerul de Externe rwandez a criticat decizia, catalogând-o drept o încălcare a drepturilor sale în cadrul organizației.

Într-o declarație oficială, autoritățile de la Kigali au condamnat „instrumentalizarea” blocului comunitar de către Republica Democrată Congo și a afirmat că nu mai există motive să rămână într-o organizație "al cărei mod de funcționare încalcă principiile sale fondatoare". Momentan, nu se știe sigur dacă retragerea va intra în vigoare imediat.

Președinția RDC a salutat decizia ECCAS de a recunoaște agresiunea comisă de Rwanda asupra Republicii Democrate Congo și de a cere retragerea trupelor rwandeze de pe teritoriul congolez.

Rebelii M23, despre care ONU și o parte din statele occidentale susțin că sunt sprijiniți de Rwanda, au capturat în acest an două dintre cele mai mari orașe din estul Republicii Democrate Congo. Ofensiva a provocat mii de victime și a amplificat temerile privind izbucnirea unui conflict regional. Rwanda a negat orice implicare directă, subliniind că acționează în pentru autoapărare împotriva forțelor congoleze.

Subiecte în articol: rwanda congo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri