Înfăşuraţi peste umeri şi piept cu drapelul României, junii fotbalului nostru au dat prilej poporului de a simţi demnitate, mândrie românească. La Ploieşti, 15 mii de spectatori au scandat, alături de tricolorii Under 21, “România, România, ole, ole!”. După 20 de ani, tinerii fotbalului românesc au consfinţit în ultimul meci cu Liechtenstein calificarea la un turneu final european. Reprezentativa de tineret a Ţării a deschis zăgazurile care baraseră de prea mult timp bucuria românilor. Cozile de topor, năimiţii cu bani străini au inoculat zilnic românilor sindromul locului codaş în clasamente, le-au aplecat privirea, că suntem de mâna a doua, de la o periferie a continentului; când îi spui unui elev în fiecare zi “corigentule”, el nu mai are aripi de zbor, se târăşte ruşinat. Neamul românesc are toate temeiurile să se simtă deştept, frumos, cu inimă caldă, are motive să ţină fruntea sus pentru marile personalităţi şi isprăvi ştiinţifice de prim rang în lume. Bărbatul deştept şi puternic care este antrenorul Mirel Rădoi declara, cu voce apăsată, “sunt un român fericit, sunt mândru că mă numesc roman!”. Ianis Hagi a jucat splendid, a marcat şi un gol cu o minge teleghidată de maestru. Întrebat dacă e fericit de golul fiului, marele Hagi, uriaşul Hagi, Gică Hagi a răspuns fără tăgadă: “Eu sunt bucuros că Ianis joacă fotbal, eu sunt fericit pentru România!”. Marcatorul nostru Puşcaş, care evoluează în Italia, zicea cu privirea sus şi cu tricolorul pe umeri, “am să duc tricolorul cu mine să-l arăt în Italia, să nu mai zică nimic nedrept despre ţara noastră; mulţumim celor din tribună care ne-au dat drapelele lor!”. La rândul lui, purtând steagul roş-galben-albastru înnodat la gât, Denis Man, după hora bucuriei de pe gazon şi primele ole-uri din vestiar, a dat fuga în tribună să-şi îmbrăţişeze părinţii, să le mulţumească pentru că au dat curs rugăminţii lui de a-i aduce un tricolor de acasă, de la Arad. Cicâldău, motorul de la mijlocul terenului, recunoştea munca predecesorului lui Rădoi, primul antrenor, Isăilă, dar şi rolul teribil al lui Hagi, cu Academia lui. Cu recunoscutu-i bun-simţ, Gică Hagi a replicat: “Meritul meu este că am crezut în fotbalistul român, cred şi voi crede şi în viitor în calităţile fotbalistului roman!”. Să nu avem conştiinţe subalterne, să ne amintim că în ultimele două luni, spre exemplu, olimpicii români au venit de la Concursul Mondial de Robotică nu numai cu marele premiu, ci şi cu patru medalii de aur, iar din Singapore, elevii români s-au întors de la Concursul Mondial de Astronomie cu o medalie de aur, cu una de argint şi cu două de bronz. România, România, ole!