Jurnalul.ro Special Anchete “Săgeata lui Cocoș“, spaima ANRP, şi-a pus la adăpost afacerile controversate

“Săgeata lui Cocoș“, spaima ANRP, şi-a pus la adăpost afacerile controversate

de Ion Alexandru    |   

Unul dintre cei mai controversați afaceriști, Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, apropiat al lui Dorin Cocoș și al Elenei Udrea, a demarat, încă din 2015, un plan având ca obiect punerea la adăpost a grupului de firme pe care îl patronează. Mai multe companii din grupul Steda au fost plasate, imediat după declanșarea anchetelor ANRP și Microsoft, unor persoane interpuse. Ulterior, aceleași companii au fost preluate de omul de afaceri Dorin Mirel Mateiu, din Alba Iulia, care a devenit, anul trecut, proprietarul complexului rezidențial ridicat de “Stelu” în apropierea Parcului Verdi, din Sectorul 2. Anul acesta, același Mateiu a fost cooptat și în societatea, înființată de Stelu și de mama acestuia, care a preluat de la Ministerul Dezvoltării și Turismului, condus de Elena Udrea, Complexul Hotelier Mamaia. După cooptarea lui Mateiu, Gheorghe Stelian s-a retras din firmă, cedându-i acțiunile mamei sale. Înainte de a primi condamnarea pe fond, la șase ani de închisoare, în dosarul fraudei de la ANRP, “Stelu” l-a adus într-o altă companie a grupului Steda, pe însuși fostul antrenor al echipei de fotbal Steaua București, Cosmin Olăroiu.

 

Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, “săgeata” fostului cuplu Udrea-Cocoș, a reușit, recent, să plaseze o nouă companie din grupul Steda către omul de afaceri din Alba Iulia, Dorin Mirel Mateiu. Este vorba despre compania Steda Beach SRL, care a preluat, în urmă cu șapte ani, de la stat, Hotelul Mamaia din stațiunea cu același nume.

Informația este dezvăluită de ultimele documente înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și demonstrează planul lui “Stelu” de a-și pune la adăpost și ultimele afaceri rămase, oficial, în proprietatea lui, după condamnarea la fond încasată la sfârșitul lunii iunie a acestui an în dosarul fraudelor de la ANRP. Astfel, de la Registrul Comerțului aflăm că, în data de 11 iunie 2018, cu două săptămâni și jumătate înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe soluția, pe fond, în dosarul penal care îl vizează, apropiatul lui Dorin Cocoș, împreună cu mama sa, Maria Gheorghe, în vârstă de 68 de ani, au decis să majoreze capitalul social al companiei SC Steda Beach SRL, cu suma de 200 de lei, prin cooptarea unui nou asociat, în persoana afaceristului Dorin Mirel Mateiu, din Alba Iulia, cel care a mai preluat de la “Stelu” și ansamblul rezidențial de lux, construit în cartierul bucureștean Floreasca.

În urma cooptării noului partener, structura acționariatului companiei Steda Beach SRL arăta în felul următor: Gheorghe Stelian controla 47,5 la sută din capitalul social, mama sa, Maria, deținea 2,5 procente din acțiuni, iar Dorin Mirel Mateiu, 50 la sută din societate.

 

I-a plasat acțiunile mamei sale, în vârstă de 68 de ani

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. De fapt, primirea uni nou asociat în firmă nu a reprezentat decât primul pas pentru ca Gheorge Stelian să își pună la adăpost această afacere. Într-o ședință a asociaților, care a avut loc în data de 16 iunie 2018, “Stelu” primește aprobarea de a cesiona întregul pachet de acțiuni deținut la SC Steda Beach SRL către mama sa, Maria. Aceasta din urmă i-a plătit fiului său, pentru cele 19 părți sociale, suma de 190 de lei, devenind, astfel, parteneră egală în societate cu Dorin Mirel Mateiu. Mai mult, “Stelu” a renunțat inclusiv la mandatul de administrator al companiei, această calitate revenindu-i aceleiași Maria Gheorghe, mandatul acesteia fiind unul pe perioadă nelimitată și cu puteri depline.

Steda Beach SRL reprezintă, așa cum “Jurnalul” a dezvăluit în urmă cu doi ani, una dintre cele mai importante investiții deținute de “săgeata” lui Dorin Cocoș. Compania a fost înființată, în 18 ianuarie 2012, de către Gheorghe Stelian, împreună cu mama sa, Maria, pentru a derula activități din zona hotelurilor și a altor facilități de cazare. De la înființare, societatea a avut sediul social în imobilul de lux intrat în posesia lui Stelu, amplasat pe Şoseaua Kiseleff, la numărul 16. În 1 martie 2012, Gheorghe Stelian deținea 95% din capitalul social, moment la care a fost completat obiectul de activitate cu baruri și alte activități de servire a băuturilor, spălarea și curățarea uscată a articolelor textile și produselor din blană, coafură și alte activități de înfrumusețare sau activități de întreținere corporală. Și, tot atunci, la începutul lui 2012, cei doi asociați, mamă și fiu, declarau drept punct de lucru al SC Steda Beach SRL, Complexul Hotelier Mamaia, din stațiunea cu același nume, de pe litoral.

 

Cum a pus mâna pe Complexul Mamaia

Complexul Turistic Mamaia este o altă afacere controversată în care este implicat „Stelu” și care duce direct la Elena Udrea şi la cercul acesteia de apropiaţi, afacere la care a pus umărul inclusiv Emil Boc, în calitate de prim-ministru. Guvernul Boc, sub semnătura premierului, a minis­trului Turismului, Elena Udrea, şi a celui al Finanţelor, Gheorghe Pogea, a emis Hotărârea de Guvern nr. 330/2009, prin care au fost scoase la privatizare activele societăţilor de turism la care statul român este acţionar. Elena Udrea a primit, cu acest prilej, puteri depline pentru a vinde aceste bunuri. În anul 2010, Ministerul Dezvol­tării Regionale şi Turismului a scos la vânzare, prin anunţuri publicate pe site, activele SC Carmen Silva 2000 SA, SC Neptun-Olimp SA, SC Mamaia SA, SC Litoral SA sau SC Lido SA. Într-o postare pe blogul personal, din data de 3 iulie 2011, Udrea făcea apel către investitori să cumpere terenurile şi hotelul de cinci stele din Mamaia. „Am reuşit să vindem un magazin şi un imobil neamenajat în Mamaia. Nu terenurile, nu vilele, nu hotelul de cinci stele Mamaia. (…) Acum este un moment bun pentru a face investiţii în turism (…). Mă adresez cunoscuţilor, amicilor, colegilor din toate partidele, oricui este interesat, din ţară sau din afara ei, cetăţean român sau străin, persoană fizică sau juridică etc. Şi îi asigur pe toţi că vor primi tot sprijinul din partea MDRT, în condiţiile legii”, scria Udrea pe blog.

Așa se face că SC Mamaia SA scosese la vânzare Complexul Hotelier din Mamaia, la o lună de la articolul de pe blog, mai exact în data de 9 august 2011, pentru 3.777.625 euro fără TVA. Ulterior, preţul a ajuns la 3.210.981 euro fără TVA, iar, la final, firma Steda Beach SRL, a lui Gheorghe Stelian, prin intermediul lui Silviu Iordache, l-a achiziţionat cu două milioane de euro fără TVA. Astăzi, firma lui Stelu ridică pe locul fostului Complex Hotelier Mamaia un ansamblu rezidenţial. Imediat după preluare, Stelu și mama sa au început să aducă modificări structurale semnificative obiectivului turistic pe care l-au preluat de la stat. Presa constănțeană arăta, luna trecută, că fostul Complex Hotelier Mamaia stă de trei ani într-un adevărat șantier. Concret, în momentul de față nu a mai rămas nimic din fosta clădire, care a fost divizată în trei corpuri distincte și căreia i-a fost schimbată destinația inițială. Un singur corp al fostului complex mai are, în prezent, destinaţia de hotel.

În 2016, Steda Beach SRL a obținut de la Primăria Municipiului Constanța autorizația de construire pentru modificarea proiectului inițial. Această autorizație permite modificarea vechiului document emis, în sensul supraetajării cu 20 la sută din suprafața imobilului, constituit din P + 3 – 4 retras. În rest, SC Steda Beach SRL anunţa, atunci, că va utiliza clădirile cu funcția de locuințe colective în Corpul A, Corpul B va cuprinde, de asemenea, locuințe colective și spații de alimentație publică la parter, în timp ce Corpul C va deveni complex hotelier, cu o sală de festivități la parter.

 

Buildingul rezidențial din Rahmaninov a ajuns la același Mateiu

SC Steda Beach SRL era, până anul acesta, singura afacere a lui Gheorghe Stelian despre care nu existau informaţii că s-ar urmări transferul către interpuşi, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte afaceri ale „săgeții” lui Cocoș. Iar întâmplarea face ca, atât afacerea de pe litoral, cât și cea imobiliară, din cartierul Floreasca, să ajungă, oficial, de la “Stelu”, la același om de afaceri din Alba Iulia, Dorin Mirel Mateiu.

La mai bine de trei ani de la devoalarea afacerii imobiliare din cartierul Floreasca a lui Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, cunoscut ca și “săgeata lui Cocoș“, construcţia rezidenţială a fost scoasă, oficial, la vânzare pe site-urile de specialitate. Firma care deţine luxoasele apartamente, Rahmaninov Residence SRL, este controlată, în prezent, de același om de afaceri pe nume Dorin Mateiu, din Alba Iulia, după ce acesta a preluat controlul companiei, în vara anului trecut, de la doi interpuși ai lui Gheorghe Stelian și Dinu Pescariu. Complexul rezidenţial scos la vânzare conţine apartamente cu câte una, două, până la șase camere, cu suprafeţe care ajung chiar și la peste 800 de metri pătraţi. Este vorba despre locația din strada Rahmaninov nr. 50-70, aceeași în care, cu ani în urmă, controversatul afacerist Gheorghe Stelian ridica o impunătoare construcţie. Firma care deţine, astăzi, aceste apartamente și care le comercializează este SC Rahmaninov Residence SRL, înfiinţată, în anul 2012, de același Gheorghe Stelian, împreună cu tatăl său, Iulian.

În martie 2014, asociat majoritar, cu 60 la sută, în această companie a devenit fostul tenisman Dinu Pescariu, denunţător în dosarele “Microsoft”, alături de Claudiu Florică, transformaţi, ulterior, pentru puţin timp, în suspecţi ai DNA. În august 2015, “Stelu” și Pescariu și-au transferat acţiunile din Rahmaninov Residence pe numele unor interpuși, Mihai Marian Banu și Ioana Georgescu, după care și aceștia din urmă au căutat să “mărite” firma. Coincidență sau nu, în noiembrie 2016, invocând “necesităţile și interesele societăţii”, “paravanele” Banu și Georgescu au decis să majoreze capitalul social al SC Rahmaninov Residence SRL cu suma de 1.000 de lei, prin aport la capitalul social făcut de omul de afaceri Dorin Mirel Mateiu, din Alba Iulia, unul dintre acţionarii Fotbal Club Municipal Apulum SA Alba Iulia. La început, Mateiu a deţinut 25 la sută din companie, după care, în 17 noiembrie, a devenit asociat cu 50% din Rahmaninov Residence. La mijlocul lunii iunie a anului trecut, în firmă este cooptată o apropiată a lui Mateiu, din Alba Iulia, o anume Anca Luciana Pîrvu, cu care omul de afaceri împarte și adresa de domiciliu. Iar la data de 26 iunie 2017, Mateiu cumpără de la Banu toate acţiunile, astfel încât, din acel moment, capitalul social al companiei care deţine, astăzi, apartamentele din cartierul Floreasca este împărţit între Dorin Mirel Mateiu (98%) și Anca Luciana Pîrvu (2%). Din august anul trecut, compania este administrată de o anume Gabriela Petre, din București.

 

 

O altă firmă, transferată în portofoliul antrenorului Cosmin Olăroiu

Tot de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflăm că același Gheorghe Stelan, zis “Stelu”, a mai patronat o altă societate comercială, membră a grupului de firme Steda, pe nume SC Steda Residence. Și această companie are sediul social în imobilul luxos situat pe Şoseaua Kiseleff. “Stelu” a fost unicul asociat și administrator.

Ei bine, în luna iunie a acestui an, practic în perioada în care “mărita” compania Steda Beach SRL, Gheorghe Stelian a mai dat o lovitură. În data de 4 iunie, el decide majorarea capitalului social al Steda Residence SRL, prin aport cu 200 de lei la capitalul social vărsat de nimeni altul decât Aurelian Cosmin Olăroiu. Acesta din urmă este fostul antrenor al echipei de fotbal Steaua București, patronată de Gigi Becali, dar și al naționalei de fotbal a Arabiei Saudite. Recent, Cosmin Olăroiu a semnat un contract cu echipa chineză Jiangsu Sunning.

Șase ani de închisoare, în dosarul ANRP

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, în 29 iunie anul curent, pe afaceristul Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, la o pedeapsă de șase ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Decizia, care este supusă căii de atac, a fost pronunțată în același dosar în care Dorin Cocoș a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență, magistrații dipunând și confiscarea sumei de 19 milioane de euro de la fostul soț al Elenei Udrea. Condamnare în această speță a mai primit și Crinuța Dumitrean, care a încasat o pedeapsă de șapte ani și jumătate de închisoare, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. În schimb, fosta șefă DIICOT, Alina Bica, și fiul lui Dorin Cocoș, Alin, au fost achitați.

Gheorghe Stelian a fost trimis, în decembrie 2014, în judecată de DNA, într-unul dintre dosarele privind fraudele de la ANRP, pentru că a primit ilegal despăgubiri de 377.282.300 de lei. Fapta, comisă în 15 martie 2011, a fost săvârșită de către membrii comisiei de despăgubiri de la ANRP, care au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 130.535 mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane.

 

 

Primul pas al planului de ascundere a firmelor a început în 2015, când “Stelu” și Dinu Pescariu au transferat firma Rahmaninov Residence unor interpuși. În 2016, interpușii au predat compania lui Dorin Mateiu.

 

Dorin Mateiu a fost adus, anul acesta, în acționariatul firmei Steda Beach, deținătoarea complexului Mamaia, iar, în luna iunie, omul de afaceri din Alba Iulia a devenit asociat cu 50% în societate. Restul este deținut de Maria Gheorghe, mama lui Stelu.

 

Subiecte în articol: gheorghe stelian Dorin Cocos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri