Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Salarizarea unitară: președintele avertizează, dă sfaturi și promulgă

Salarizarea unitară: președintele avertizează, dă sfaturi și promulgă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cu această ocazie, Administraţia Prezidenţială a transmis că şeful statului „susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor". Liderul PSD, Liviu Dragnea, a salutat decizia președintelui.

„Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale", arată Administraţia Prezidenţială. Cotroceniul a transmis, de asemenea, că majorarea salariilor în sectorul bugetar este necesară pentru a se asigura „motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor".

Sarcina împăcării caprei cu varza, adică a creșterii salariilor concomitent cu păstrarea echilibrului financiar, aparține coaliției de guvernare, a precizat Administraţia Prezidenţială: „Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental şi parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esenţială a programului de guvernare al actualei coaliţii politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României". Totodată, președintele s-a referit și la necesitatea corectării din mers a problemelor ridicate de lege: "(...) aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern şi Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii”.

Președintele Klaus Iohannis a avertizat, însă, că legea trebuie să rezolve problemele salariale fără a crea altele în plus. „Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spaţiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil şi responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investiţiile şi proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental", subliniază Administraţia Prezidenţială.

Liviu Dragnea, liderul coaliției de guvernământ, a apreciat decizia. „Pentru mine este o mare satisfacţie şi apreciez foarte mult faptul că preşedintele Iohannis, în ciuda tuturor presiunilor publice, a promulgat această lege. Este o lege aşteptată de milioane de români şi va fi implementată de guvernul condus de Mihai Tudose. Este o veste foarte bună pentru toată lumea", a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Ca reacție la promulgarea legii, sindicatul polițiștilor a solicitat autorizaţie pentru pichetarea sediului PSD cu 25 de persoane, timp de mai multe zile, începând din 10 iulie. În același, liderul Sanitas s-a arătat dezamăgit de gestul președintelui, considerând că acesta face un joc politic care să demonstreze, de fapt, că actul normativ nu poate fi implementat cu succes.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri