Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamontiștii, în alertă maximă la Rânca: Măsuri sporite de siguranță pentru turiști

Salvamontiștii, în alertă maximă la Rânca: Măsuri sporite de siguranță pentru turiști

de Redacția Jurnalul    |   

Efective maxime de salvamontişti vor asigura permanenţa în staţiunea montană Rânca în perioada sărbătorilor, în zonă fiind înregistrate, începând de miercuri dimineaţă, precipitaţii sub formă de ninsoare.

Salvamontiştii vor acţiona şi în zona submontană a judeţului în cazul producerii unor incidente.

Prezență permanentă a salvamontiștilor

"Ştim din experienţa anilor trecuţi că vom avea un aflux foarte mare de turişti către zona montană şi zona submontană din judeţ şi vom lucra în această perioadă, până la finalul vacanţei de iarnă a copiilor, cu efective maxime.

Vom avea în jur de zece salvamontişti în fiecare zi la Rânca, pentru că ninge în acest moment, s-ar putea să avem un strat consistent încât să putem să dăm drumul la câteva pârtii şi ne vom concentra atenţia şi către zona submontană, unde echipajele din Târgu Jiu vor asigura permanenţa pentru orice eveniment care s-ar putea produce.

Încercăm să fim alături de toţi cei care merg către munte în această perioadă, fie că sunt amatori de activităţi turistice sportive, fie că sunt doar turişti care merg în staţiuni, pentru că vom răspunde ca echipă de prim-răspuns şi la orice problemă medicală care apare în rândul celor care urcă în staţiunea Rânca.

Avem cabinetul medical deschis 24 de ore din 24, două ambulanţe de intervenţie şi sperăm să reuşim să facem faţă cu brio la toate evenimentele care s-ar putea produce", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

Recomandări pentru turiști

Acesta a făcut şi câteva recomandări pentru turiştii care merg la Rânca.

"Echipament adecvat pentru cei care ies din perimetrul staţiunii, pentru cei care rămân în interiorul staţiunii pot să aibă şi haine nu neapărat speciale de munte, dar să nu se îndepărteze de locaţia de cazare, de maşină, iar în clipa în care constată că se instaurează starea de frig, atunci să meargă imediat la căldură. Cei care ies pe pârtii să fie foarte atenţi la cei din jurul lor, primele ture să le fac mai ponderaţi, cu mai mare atenţie, pentru că nu mai au abilităţile de anul trecut", a adăugat Sabin Cornoiu.

 

Subiecte în articol: ranca sarbatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri