Jurnalul.ro Editoriale Salvaţi de algoritm

Salvaţi de algoritm

de Sabina Iosub    |   

Numai Mark Zuckerberg să nu te cheme zilele astea. În câteva zile, din salvatorul comunicării dintre oameni a devenit marele duşman al adevărului. Totul s-a schimbat pentru el de când Trump a devenit preşedintele-ales. Până atunci doar republicanii, mari iubitori de Twitter precum idolul lor, acuzau că Facebook găzduieşte şi distribuie ştiri false. După 9 noiembrie s-a trezit însă pe cap cu restul mapamondului, mare consumator de Facebook, care se întreba dacă “Trump, câştigător” nu e cumva o ştire falsă. Acum, nu e ziar mai acătării în Vestul Europei ori nordul Americii care să nu conţină măcar un editorial, o analiză sociologică sau o explicaţie tehnică despre ultima mare epifanie occidentală: pe Facebook curg ştiri false!

Recunosc, m-a apucat râsul! „Bine că sunteţi voi deştepţi”, îmi venea să scriu pe acelaşi Facebook. De fapt, ca jurnalist român, când citeşti aşa ceva, te întrebi „care-i ştirea?”. Pe Facebook-ul românesc ştirile false sunt chiar mai multe decât cele reale. Vă spun asta editorii de prin redacţiile mari din România, bombardaţi de ani de zile de cei de la monitorizare cu „dezvăluiri”, dar şi reporterii puşi să verifice toate inepţiile pe principiul „da’ dacă e adevărat”. Şi nici nu e de mirare când uneori chiar şi pe paginile administrate de presa mainstream de la noi sunt sharuite materiale din surse îndoielnice.

Una dintre explicaţiile tehnice m-a înspimântat. Ştirile false din news-feed-ul fiecăruia sunt de fapt alegerea noastră. Sistemul ni le serveşte pentru că noi, prin fiecare click, i-am spus ce ne place. Acum, Mark şi ai lui transpiră ca să găsească un algoritm care să separe ştirile false de cele reale. Vom respira uşuraţi că s-a găsit un algoritm ca să distingem între fals şi real fără să vedem adevărata ştire: sufletul şi mintea nu ne mai ajută să facem diferenţa!

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri