Jurnalul.ro Ştiri Observator MS alocă 200 de milioane de lei pentru marile urgențe medicale din spitale

MS alocă 200 de milioane de lei pentru marile urgențe medicale din spitale

Încă 200 de milioane de lei au fost alocate marți pentru marile urgențe medicale din spitale, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Fiecare pacient contează! Cu atât mai mult cei care au mari urgențe medicale care le pun viața în pericol! Încă 200 de milioane de lei pentru marile urgențe medicale din spitale, alocate astăzi de Ministerul Sănătății”, transmite Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul mai spune că s-au suplimentat cu 90% sumele alocate pentru pacienții cu AVC prin programul AP-AVC.

Ministerul Sănătății a alocat în anul 2024 peste 500 de milioane de lei pentru Programul Acțiuni Prioritare (destinat pacienților critici internați la ATI, pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), traumă, infarct miocardic acut (IMA) sau celor cu arsuri severe), potrivit MS.

În anul 2021, bugetul alocat pentru acțiunile prioritare era de doar 150 de milioane de lei, iar în 2024, bugetul a ajuns la 530 de milioane de lei, mai spune Rafila.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: sanatate urgente spital
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri