Jurnalul.ro Ştiri Social Sancţiuni mai aspre pentru şoferi

Sancţiuni mai aspre pentru şoferi

de Monica Cosac    |   

Şoferii care nu opresc la semnalele poliţiştilor rutieri riscă să rămână fără carnet pentru o perioadă de 90 de zile, potrivit unui proiect de modificare a prevederilor actuale ale Codului Rutier, depus în Parlament. Un alt proiect de lege prevede suspendarea permisului de conducere timp de 30 de zile pentru conducerea unui vehicul care poluează fonic sau emană noxe peste limitele legale admise. 


Nerespectarea semnalelor poliţiştilor rutieri se sancţionează, în prezent, cu 4-5 puncte de amendă şi ridicarea permisului de conducere pentru 30 de zile. Un proiect iniţiat de grupul deputaţilor PMP, care va intra în perioada următoare în dezbatere parlamentară, prevede sancţionarea mai aspră a şoferilor care nu opresc la semnalul agenţilor de la Rutieră: 9-20 de puncte de amendă şi ridicarea carnetului pentru 90 de zile. Potrivit iniţiatorilor, măsura este necesară şi pentru descurajarea curselor ilegale de maşini.
 “Deseori, şoferii profită de orele târzii, de lipsa radarelor şi de numărul redus de echipaje de poliţie pe timpul nopţii pentru a participa la curse ilegale cu maşini şi motociclete modificate extensiv pentru a creşte puterea şi a atinge viteze foarte mari”, explică iniţiatorii, precizând că oamenii legii se confruntă cu foarte multe situaţii în care sunt nevoiţi să pornească în urmărirea celor care le ignoră semnalele.
O altă iniţiativă legislativă prevede pedepse pentru poluarea fonică provocată de zgomotul motoarelor, precum şi pentru poluarea aerului din marile oraşe - a cărei cauză principală este traficul rutier. Astfel, permisul de conducere va putea fi suspendat timp de 30 de zile pentru “conducerea unui vehicul și tractor agricol sau forestier care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă”.
Potrivit iniţiatorilor, locuitorii marilor orașe inspiră zilnic resturile gazoase și cancerigene emise de cele peste 7 milioane de vehicule din România, iar după dispariția timbrului de mediu numărul mașinilor vechi, cu motoare mari și poluante ar putea creşte. 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri