Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Săraca țară bogată. Resursele naturale URIAȘE ale României sabotate de conducătorii țării

Săraca țară bogată. Resursele naturale URIAȘE ale României sabotate de conducătorii țării

de Redacția Jurnalul    |   

Resursele naturale ale subsolului României sunt estimate la circa 750 de miliarde de euro. Cu toate acestea, valorificarea subsolului țării a fost sabotată de-a lungul timpului de interse externe, cu complicitatea conducătorilor țării.

Art. 394 - 398 din Codul Penal definesc și incriminează trădarea. 

Un cetățean român care suprimează ori știrbește unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin subminare economică, politică, aservire față de o putere ori organizație străină, ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (art. 294 CP).

Iar Înalta Trădare reprezintă săvârșirea acestor fapte "de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi" (art. 398 CP).

Aur, argint, cupru, cărbune, sare

În subsolurile României se află o cantitate estimată la 760 de tone de aur și 12.000 de tone de argint, cu o valoare de 41,14 miliarde de euro, resurse care ar putea fi exploatate în decursul a 25 de ani. Zăcămintele de cupru se ridică la 2 miliarde de tone și ar putea valora minimum 42 de miliarde de euro. Sarea valorează 200 de miliarde de euro iar cărbunele 105 miliarde de euro.

Însă noi am anihilat minele din Valea Jiului pentru că ne-au spus unii ca nu sunt rentabile. Iar niște politicieni vânduți au preferat să-i creadă.

Potul auro-argintifer al României: 41 de miliarde de euro

Cu aproape 200 de miliarde de lei s-ar vinde tot aurul și argintul ce s-ar exploata azi din România. Sub 1.000 de tone de aur și peste 10.000 de tone de argint ar fi resursele de metale prețioase ale României.

Conform estimărilor în domeniu, în Munţii Apuseni se găsesc cele mai mari rezerve de aur din Europa, ceea ce confirmă faptul că România "a stat" de milenii pe mine de aur. În mod absurd şi paradoxal, deşi nu ne putem plânge de bogăția pământului nostru strămoșesc, suntem un popor sărac printre mai marii Europei. Asta ridică o întrebare șocantă: cine și cum ne dă subsolul pe nimic? În trecut, s-au plătit biruri. Azi, politicieni corupți fac la fel, și cumpără funcţii de conducere cu avuția națională. Dau subsolul ţării pe redevențe de nimic.

Unde ar fi fost România astăzi

O cantitate impresionantă de aur ar putea fi extrasă şi în următorii circa 20 de ani din zăcămintele aflate în Hunedoara. Munţii Metaliferi, cuprinși între Valea Crişului Alb (zona Brad) şi Valea Mureşului (zona Devei) se numără printre regiunile cele mai bogate în resurse naturale din România.

Aur pur, în pepite uriașe

La Musariu, în apropiere de Brad, în câmpul minier Barza, a fost descoperit un zăcământ unic în Europa, datorită bogăției sale în aur nativ . Aurul de aici se găsea în cea mai mare parte sub formă nativă. Unele pepite descoperite aici atingeau dimensiuni uimitoare-cel mai mare bulgăr de aur descoperit avea peste 50 de kilograme.

Circa 200 tone de aur în Valea Rovinei

Conform unui proiect prezentat în 2018, rezervele care pot fi extrase de la Rovina, în următorii 20 de ani, sunt estimate la 5 miliarde de dolari, statul urmând să colecteze redevenţe de peste 300 de milioane de dolari, respectiv de 6% pentru aurul produs şi 5% pentru cupru.

63 de tone de aur la Certej

În zona Certej, unde minele de aur şi argint au fost închise la mijlocul anilor 2000. Societatea Deva Gold SA a iniţiat demersurile pentru deschiderea unei exploatări a minereurilor auro-argintifere: vizau extragerea, în 16 ani de exploatare, a circa 63,5 tone de aur şi alte 375 de tone de argint, valoarea zăcământului fiind estimată la aproape 2 miliarde de euro.

Telurul din Săcărâmb

România,  alături de Suedia, sunt singurele state din Europa cu potențial unic: exploatarea telurului. Acest metal rar este folosit în industria aero-spațială, energetică, dar și în producerea bombelor atomice. Telurul e un metal rar cu rezistență excepțională și a fost descoperit în România în secolul al XVIII-lea la mina Fața Băii de lângă Zlatna.

"Aici este o concentrație excepțională de aur, argint, telur, deci telurururi de aur și argint cum nu se găsește niciunde în Europa și în foarte puține locuri din lume." spune Gheorghe Popescu, profesor de geologie.

Doar SUA, China, Canada, Australia mai dețin resurse naturale de telur. În 2013, Comisia Europeană l-a clasat drept "metal critic", adică foarte valoros și greu de obținut. În timp ce marile puteri sunt preocupate să își securizeze zăcămintele, România a cedat, în anii 90, cele mai importante resurse de telur companiilor canadiene, Deva Gold și Roșia Montană Gold Corporation.

În prezent, singurele zăcăminte de aur, argint și telur care nu a fost concesionate de către autorități canadienilor sunt cele de la Baia de Arieș și Zlatna. Niciunul dintre acestea nu mai poate fi exploatat pe motiv că au fost închise de guvern.

Cupru de 43 de miliarde de euro

Cuprul Romaniei a starnit de asemenea curiozitati: un geolog rus a fost arestat după ce a încercat să sustragă hărți ale perimetrelor cuprifere românești.Tara noastra deține, așa cum arată unele informații, o cantitate de aproximativ 2 miliarde de tone de minereuri de cupru, a căror valoare poate fi estimată la 42,8 miliarde de euro.

Cupru Min își vinde producția anuală de cca. 43.000 tone unor beneficiari terți, care îl transformă în circa 9.000 de tone de cupru metalic. Moldomin, companie de stat falimentară, deține a doua rezervă de cupru din România, după Cupru Min, care are 60% din totalul rezervelor.

Evaziunea în domeniu este de 20 de miliarde de euro, susține șeful Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. România deține oficial 683 de zăcăminte de nisip și pietriș din care se pot scoate nu mai puțin de 2.131 de milioane de metri cubi de materiale evaluate la circa 17 miliarde de euro.

Cărbune de 105 miliarde de euro

România are şi zăcăminte de cărbune de peste 100 de miliarde de euro. Majoritatea zăcămintelor sunt închise. Extracția este prea scumpă și poluarea provocată prea mare. În urmă cu 30 de ani, Valea Jiului era considerată imperiul huilei.

Resursele de sare

Zăcămintele de sare ale României depășesc de câteva ori, ca valoare, resursele de aur, argint și alte metale feroase și neferoase ale țării. Aproape 200 de miliarde de euro ar aduce la buget exploatarea acestei resurse.

Petrol și gaze naturale ded 57 - 309 miliarde de euro

Suntem bogați ṣi-n hidrocarburi, însa exploatarea lor e tărăgănată de jocuri politice. România deține în subsoluri resurse de petrol și gaze estimate la 309 miliarde de euro. Cel puțin ce s-a descoperit pana acum. Recent, România a anunțat descoperirea unor zăcăminte de țiței și gaze naturale de peste 30 de milioane de barili. Ca valoare de piață, noile zăcăminte ar valora peste 2 miliarde de euro.

Cu rezerve de petrol de 600 de milioane de barili, România se află pe primul loc în UE. 

Gazele de șist

Un profesor roman care preda la New York susține ca tara noastră ar avea rezerve cât să-şi asigure consumul pentru mai bine de un secol, dar exploatarea este blocata de firme concurente. Potențialul rezervelor de gaze de șist ale României nu este clarificat în prezent.

Constantin Crânganu spune ca administrația energetica americana estimează rezerve de gaze ascunse în rocile României, de peste 1.000 de miliarde de metri cubi. Adică de peste 140 de ori mai mari decât produce România în fiecare an. Tocmai de aceea, susțin unii specialiștii, în spatele protestelor fata de intenția americanilor de la Chevron de a exploata gaze de șist la Pungesti, in județul Vaslui, s-ar fi aflat alte interese.

Ape minerale

Cu 2.500 de izvoare și 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Ţara noastră deţine resursele necesare pentru a deveni un jucător de top pe piaţa apelor minerale la nivel mondial, o piaţă care se estimează că va creşte în 5 ani până la 174 de miliarde de euro.

Peste 20% din documentele despre resursele din subsol au fost pierdute. Nimeni nu a plătit. Fostul director general al ANRM, Aurel Gheorghe, susține că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Agenția este legată de arhivele instituției în care se află documente valoroase.

Păduri

Peste milioane de hectare s-a așternut haosul, corupția ṣi defrișările.

La începutul anilor 1990, Romsilva administra în numele statului român întreaga suprafață de pădure, care însuma nu mai puțin de 6.341.260 hectare. După retrocedări masive, băieții deștepți au ştiut sa profite de haos. Munți întregi au fost defrișați, băgând în buzunarele unora sute de milioane de euro, relatează antena3CNN.

Subiecte în articol: bogatie tradare resurse naturale subsol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri