În acest sezon al bucuriei și cadourilor, „ABRACADABRA – Secretele Magiei” aduce o notă fermecată sărbătorilor de iarnă. Magia sărbătorilor continuă într-o atmosferă plină de mister și fantezie, unde copiii, părinții și bunicii sunt invitați să pătrundă în universul fascinant al iluzionismului în perioada vacanței de iarnă. Dedicată publicului de toate vârstele, vizita în labirintul „ABRACADABRA – Secretele Magiei” este cadoul perfect de sărbători!
O călătorie interactivă în regatul magiei
La „ABRACADABRA – Secretele Magiei”, fiecare vizitator devine protagonistul propriului spectacol. Cele patru zone tematice – „Curaj și adrenalină”, „Iluzii optice”, „Testează-ți îndemânarea” și „Jocuri și trucuri” – oferă experiențe inedite pentru toate vârstele. De la copii la adulți, fiecare va descoperi trucuri celebre, precum „Patul Fachirului”, „Cutia cu săbii”, „Portalul magicianului”, „Covorul zburător”, care „teleportează” vizitatorul într-o lume a fanteziei.
Prin jocuri distractive și teste de curaj, de la provocări la exerciții de îndemânare, expoziția reprezintă un veritabil carusel de emoții și adrenalină, un parcurs inițiatic în care vizitatorul devine, pentru o zi, un adevărat maestru iluzionist.
Spectacole live cu MAGITOT – Magia devine personală
În fiecare zi, scena ARCUB va fi animată de show-urile live de magie realizate sub bagheta fermecată a lui MAGITOT, câștigător al premiului de originalitate la „Românii au talent”. Alături de alți magicieni profesioniști, MAGITOT va oferi momente de neuitat vizitatorilor, prin show-uri antrenante care îmbină iluzionismul cu umorul fin și energia debordantă. Fiecare spectacol este o călătorie în lumea misterelor, unde imposibilul devine posibil, iar publicul este invitat să devină parte din magia care se desfășoară pe scenă. De la trucuri clasice la momente
originale de mare impact, MAGITOT și invitații săi vor crea experiențe memorabile.
Expoziția poate fi vizitată, de luni până duminică, între orele 11:00 și 19:00, cu excepția zilei de 1 ianuarie 2025, când expoziția este închisă. Ultima intrare în spațiul expozițional este la ora 18:00. Accesul în expoziție se face prin Str. Gabroveni nr. 50-53.
Bilete
Biletele sunt disponibile online, pe arcub.ro, entertix.ro, abracadabrasecretelemagiei.ro, sau la casa de bilete ARCUB (str. Gabroveni nr. 50-53).
Prețuri
Prețurile biletelor variază în funcție de categorie, astfel:
- Adult: 70 lei (luni-vineri); 80 lei (weekend);
- Copii* și pensionari**: 50 lei (luni-vineri); 60 lei (weekend);
- Familie (2 adulți + 1 copil minor): 160 lei (luni-vineri); 185 lei (weekend);
- Familie (2 adulți + 2 copii minori): 200 lei (luni-vineri); 230 lei (weekend).
Pentru grupuri școlare de minimum 20 de copii, prețul biletului este de 40 lei. Rezervările se pot face la adresa de e-mail abracadabra@arcub.ro.
*Copiii cu vârsta sub 2 ani au acces gratuit.
**Pensionarii beneficiază de prețuri reduse în baza prezentării talonului de pensie la casa de bilete ARCUB (Str. Gabroveni nr. 50-53).