Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei

de Magdalena Popa Buluc    |   

Sărbătorită pentru prima dată în 2012, data de 15 aprilie a fost declarată Ziua Mondială a Artei. O recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci, considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor. Potrivit lui, “În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.

Instituţiile de spectacole şi muzeale din subordinea Ministerului Culturii marchează această zi printr-o serie de evenimente şi activităţi care să sublinieze, în contextul actual, importanţa majoră pe care o are arta în vieţile oamenilor.

Activităţile au loc respectând regulile sanitare impuse de pandemie, iar acestea se desfăşoară fie cu public, fie online, acolo unde rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 este mai mare decât cea permisă.

Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română are în program, pentru 15 aprilie 2021, un recital instrumental ce va fi transmis, ora 19:00, în direct de Radio România Muzical. Recitalul este susţinut de Ştefan Cazacu - violoncel, Andrei Licareţ - pian şi Gabriel Gîţan - pian, iar programul include Sonata a ll-a pentru pian si violoncel, Op. 26 nr. 2 de George Enescu şi Sonata pentru violoncel si pian Op. 40, de Dmitri Shostakovich.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează astăzi, de la ora 17.00, vernisajul expoziţiei de icoane pictate pe ouă de struţ, „De Rândul Paştilor”. Prin expunerea colecţiei de autor - 60 de icoane, realizate de Mariana Andone-Rotaru -, în asocierea tematică a icoanelor pictate pe sticlă din colecţiile Muzeului Ţăranului şi ale Muzeului de Etnografie Braşov, va fi prezentată publicului larg o abordare inedită a oului pascal. Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 9 mai 2021, în Sala „Tancred Bănăţeanu” a muzeului.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa va participa în această zi la evenimentul „IMAGINARIUM - Ziua Mondială a ARTEI”, în cadrul căruia va susţine un recital vocal de operă cu soliştii instituţiei. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”, de la ora 13:00.

Complexul Muzeal Naţional „Moldova" Iaşi derulează un atelier de pictură, „Tu eu şi florile", din seria atelierelor educaţionale de la Palatul Culturii derulate sub genericul D(istractiv) - I(nteractiv) - C(reativ) - E(ducativ), din perioada 14-17 aprilie.

Deoarece condiţiile de siguranţă pandemice au stopat activităţile cu publicul în mai multe oraşe şi judeţe, o parte dintre evenimente se vor desfăşura online:

Opera Naţională Bucureşti transmite, gratuit, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei, spectacolul coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet", de Edward Clug, începând cu ora 19:00, pe canalul de Youtube al Operei Naţionale Bucureşti şi pe site-ul instituţiei. „Tango. Radio and Juliet" este un spectacol ce uneşte două coregrafii create de Edward Clug, artist de origine română recunoscut pe plan internaţional, în care se regăsesc elemente de teatru, dans contemporan şi fragmente muzicale extrem de diverse ca gen, de la Astor Piazzolla şi până la Goran Bregovic şi Radiohead. În „Tango”, Clug împrumută paşi de tango argentinian, iar în „Romeo and Juliet” mişcări contemporane, rapide, uneori asemănătoare cu figuri breakdance.

Opera Naţională Română Iaşi (ONRI)  marchează Ziua Mondială a Artei prin difuzarea online a spectacolului „Gala Primăverii”, de la ora 18:30, pe pagina de Facebook a instituţiei şi pe site-ul operaiasi.ro. Din program fac parte arii şi duete, pagini instrumentale reprezentative, precum şi melodii din celebrul musical „The sound of music”.

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti va difuza online, gratuit, începând cu ora 20.00, spectacolul „Noii infractori" de Edna Mazya, în traducerea lui Etgard Bitel, regizat de Ion Caramitru. Spectacolul face parte din programul Maratonul Dramaturgiei Israeliene pe Scene Româneşti, ce se derulează între 14 şi 17 aprilie, parteneriat dintre TNB, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti şi Teatrul „L. S. Bulandra" Bucureşti. Maratonul marchează Ziua Comemorării Martirilor şi îşi propune să scoată în evidenţă, prin câteva exemple elocvente, valoarea şi consistenţa dramaturgiei israeliene în peisajul teatral românesc.

Teatrul Naţional din Timişoara a ales să marcheze Zilei Mondială a Artei prin transmiterea în direct din Sala 2, de la ora 19:00, pe canalul său Youtube şi pe site-ul tntimisoara.com, a spectacolului „Cercurile încrederii” de Radu Popescu, în regia Mihaelei Lichiardopol. Spectacolul are la bază la textul câştigător al Concursului Naţional de Dramaturgie, un proiect al Teatrului Naţional şi ne vorbeşte despre maturizarea personajelor, dar şi a unei societăţi prea puţin atente la nevoile noii generaţii, definind modul în care teatrul este văzut ca un catalizator al reţelei emoţionale şi intelectuale.

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş lansează astăzi programul de pregătire profesională „Un actor, o părere despre teatru”, dedicat actorilor săi. Seria de întâlniri lunare, în care un actor sau o actriţă le va vorbi colegilor despre experienţa sa artistică sau despre ethosul teatral.

 

Subiecte în articol: Ziua Mondială a Artei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri