Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Sarbatorind, impreuna, Ziua Europei Unite

Sarbatorind, impreuna, Ziua Europei Unite

de Serban Cionoff    |   

Piața Statelor Membre al Uniunii Europene din mereu tânărul Parc Cișmigiu  a fost, ieri, gazda unei frumoase manifestări consacrate sărbătorii Zilei Uniunii Europene. Manifestare organizată de Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe în parteneriat cu Primăria Municipiului București, aflată,acum, la cea de a patra ediție. Ediție a cărei semnificație aparte este dată de faptul că s-a desfășurat în anul în care se împlinește un deceniu de când România exercită în mod efectiv calitatea de stat membru al UE și, deopotrivă, de împrejurarea că ea se înscrie într-o amplă suită de acțiuni pregătitoare ale exercitării, în primul semestru al anului 2019, a președinției românești a Consiliului UE. Acțiuni a căror deviză este ,,Împreună pentru consolidarea proiectului european’’.

 În arealul pitoresc și primitor al pieței,un public numeros și deosebit de receptiv a vizitat standurile organizate de către  ambasadele sau oficiile consulare onorifice din Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia,Estonia,Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,Lituania, Luxemburg,Malta, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia,Spania, Suedia și Ungaria, precum și de către ambasada Marii Britanii,stat care, deși  a optat pentru Brexit, a dorit să fie prezent la această acțiune. Împreună cu România, țara gazdă, fiecare dintre statele participante a dorit și, cu certitudine, a reușit, să își prezinte valorile emblematice, zestrea culturală, patrimoniul național cu care se înscrie în acest dialog al culturii și al civilizației sub însemnele unei Europe Unite. Proiectul stimulator și incitant al manifestării fiind întregit de activitățile artistice și de atelierele de creație care au atras interesul și priceperea unui mare număr de copii și de tineri.

 După ce participanții au fost salutați  de către Ana Birchall, ministru delegat pentru afaceri europene, Tomnița Florescu, viceprimar al Capitalei și Angela Filote, șefa Reprezentanței Uniunii Europene la București, pe scenă au urcat soliști și ansambluri folclorice din România și din alte state prietene din cadrul uniunii, care, prin vers, prin cântec și prin dans, s-au dovedit a fi admirabili purtători ai unor mesaje de prietenie, de solidaritate și de încredere, al dorinței de a trăi și de a construi într-o Europă unită, generatoare de progres și de liniște pentru toți cetățenii săi.

 Întâmplare fericită și ,în felul său, încurajatoare, inițiativa și priceperea organizatorilor manifestării au avut de partea lor și vremea frumoasă din cea mai mare parte a zileri de ieri, iar rafalele de ploaie înregistrate spre seară nu au reușit să îi sperie și să îi alunge pe cei care i-au fost public fidel și entuziast. Nu ne rămâne, așadar, decât să sperăm că și vremurile - adică evoluțiile pe care le vor cunoaște într-un viitor nu prea îndepărtat unele state membre ca și organismele reprezentative al U E - vor fi de partea celor care cred, în mod sincer și realist și, în primul rând, a celor care acționează efectiv, pentru consolidarea, perenitatea și valoarea proiectului unei Europe Unite în slujba tuturor cetățenilor săi.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri