"Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 20 august, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto ar fi minor. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma verificărilor efectuate au identificat un minor de 14 ani, din municipiu Ploieşti, care ar fi sustras un autoturism şi l-ar fost condus pe drumurile publice din municipiu şi ulterior ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe Şoseaua Nordului, în zona autogării", se arată în buletinul de presă emis, joi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Conform sursei citate, acesta le-ar fi permis şi altor cinci minori cu vârstele cuprinse între 14 şi 17 ani să conducă maşina.
Autoturismul aparţine mamei unuia dintre cei şase minori, au precizat surse judiciare.
La data de 10 septembrie, faţa de cei şase a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În cauză poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, furt în scop de folosinţă şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.