Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Scăderi la BVB în această săptămână. A pierdut peste 895 milioane de lei din capitalizare

Scăderi la BVB în această săptămână. A pierdut peste 895 milioane de lei din capitalizare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 895,8 milioane de lei din capitalizare în această săptămână. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut de circa 2,5 ori, comparativ cu săptămâna anterioară.

Capitalizarea bursieră a ajuns la 190,83 miliarde de lei, de la 191,734 miliarde de lei în săptămâna precedentă.

Tranzacţiile cu acţiuni au avut un rulaj de 179,93 milioane de lei, faţă de 444,62 milioane de lei, în intervalul 7 - 11 iunie 2021.

Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 16 iunie, cu 69,31 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 31 mai, cu 13,831 milioane de lei.

Acţiunile Transport Trade Services (TTS) au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal în această săptămână, cu tranzacţii de 34,64 milioane de lei.
Și titlurile Transgaz au generat schimburi de 30,63 milioane lei, şi o creştere de 0,70% a preţului acţiunilor, urmat de Banca Transilvania, cu 17,35 milioane de lei, respectiv 0,72%.
Cele mai importante creşteri au fost înregistrate de acţiunile Cemacon +7,69%, Retrasib +7,44% şi Aerostar +5,77%.

Scăderile au fost la acţiunile Rompetrol Well Services, cu un declin de 20,26%, urmate de Şantierul Naval Orşova -12,82% şi Bermas -7,26%. 

Subiecte în articol: bvb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri