Jurnalul.ro Ştiri Locale Scandal pornit pe Facebook. Două adolescente au fost BĂTUTE de la o postare

Scandal pornit pe Facebook. Două adolescente au fost BĂTUTE de la o postare

Două adolescente, de 16 şi 18 ani, din Geoagiu, au fost snopite în bătaie de un individ de 18 ani, Daniel M., cu care aveau neînţelegeri mai vechi. Înainte ca fetele să se întâlnească faţă în faţă cu agresorul, au primit de la el ameninţări pe o reţea de socializare.


La locul incidentului au intervenit jandarmii, care l-au legitimat pe agresor şi l-au dat pe mâna poliţiştilor. Din datele oferite de IJJ Hunedoara, tânărul de 18 ani este din Geoagiu, iar între el şi cele două fete exista un conflict mai vechi. Iar, în urmă cu două zile, Daniel M. i-a scris pe Facebook unei fete mesaje în care o ameninţa cu acte de violenţă. Acum, tânărul va fi cercetat penal pentru loviri şi alte violenţe, fiind deschisă o anchetă în acest sens, potrivit Mesagerul Hunedorean.


„A fost întocmit dosar penal pentru lovituri şi alte violenţe, suspectul fiind un tânăr de 18 ani, iar victimele sunt două adolescente de 16, respectiv 18 ani. Dosarul este coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Conform Codului Penal, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei luni şi cinci ani sau cu amendă, în funcţie de gravitatea rănilor provocate celor două victime.

Subiecte în articol: facebook
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri