Documentele sugerează că Macron, care a fost reales preşedinte în aprilie, a fost apropiat de managerii Uber în cei doi ani petrecuţi la ministerul economiei (2014-2016), scrie The Guardian
Dar cel mai remarcabil este că fostul bancher de la Rothschild & Co, în vârstă de 37 de ani, a declarat că guvernul socialist a încheiat un acord favorabil cu Uber.
Macron a vrut ca Uber să arate Franţei potenţialul unei economii dereglementate. Sarcina sa, a insistat el, era să îi ajute „pe cei din afară, pe cei inovatori”.
”Interzicerea Uber”, ar fi spus el pentru Mediapart, ”ar fi echivalat cu trimiterea tinerilor şomeri la vândut droguri”.
Un lobbyist Uber l-a descris pe Macron drept un „adevărat aliat”.
Nu este un secret pentru nimeni că Macron, care a devenit preşedintele Franţei în 2017, a fost un susţinător timpuriu al controversatei extinderi a serviciului Uber, care a implicat uneori ciocniri violente între şoferii de taxi şi şoferii Uber.
Dar mesajele interne ale directorilor companiei din 2013 până în 2017 ce au fost dezvăluite recent sugerează că sprijinul lui Macron a depăşit cu mult ceea ce a fost cunoscut public şi a intrat în conflict cu politicile guvernului de stânga condus de Manuel Valls din care a făcut parte, transmite The Washington Post.
(sursa: Mediafax)