„Nu urmăresc neapărat ceva anume. Pur şi simplu e un demers artistic, iar impactul asupra fiecăruia cred că e unul diferit. Pe cineva îl poate inspira/ motiva să facă facultatea de coregrafie, altcineva ar putea să conştientizeze că mişcarea este oxigen pentru corp. Locurile unde realizăm fotografiile nu le aleg după o reţetă anume. În general îmi plac locurile geometrice, cu arhitectură atrăgătoare, dar nu-i o regulă. De multe ori inspiraţia vine spontan. Conceptul de dans în spaţiul urban nu l-am inventat eu. Există fotografii de acum 60-70 de ani cu dansatori în oraşe, iar în New York, de exemplu, sunt două proiecte”, spune Dani Ioniţă.
Proiectul e total independent, iar fotografiile au fost făcute şi în Cluj, Braşov sau Timişoara. Următorul pas ar fi extinderea proiectului în mai multe oraşe europene.
Transformarea oraşelor în scene pentru acte culturale e o tendinţă a ultimilor ani. Teatrele ies în stradă, spectacolele se ţin lanţ, la fel şi festivalurile sau proiectele mai mici, organizate în spaţii neconvenţionale.