Știam că marii înțelepți ai lumii au considerat viața ca un spectacol sau că, mai aproape de vremurile noastre, se vorbește despre statul spectacol, ca și despre scenariștii, actorii, regizorii sau figuranții săi. Dar, de aici și până la scorneala cetățeanului Ludovic Orban, cel care o cheamă în tribunal pe Viorica Dăncilă, primul ministru al României acuzând-o de înaltă trădare și de multe altele, este o cale lungă. Cale lungă pe care a străbătut-o, fără teamă și fără sfială, acest personaj a cărui identitate este dată nu de cine știe ce demersuri substanțiale, constructive, în folosul interesului național, ci doar de niște recitative electorale, cu sau fără chitară. Cât privește faptul că, realizând grotescul situației, unii lideri centrali sau locali ai PNL au găsit de cuviință să se delimiteze, asta nu schimbă prea mult lucrurile.
Fiind,în schimb, de înțeles de ce atâția oameni de bună credință își pun și pun întrebarea:cui servește acțiunea lui Ludovic Orban? Unii îl nominalizează pe președintele Klaus Iohannis, în timp ce alții merg mai departe pas cu pas și se întreabă dacă nu există și o relație specială- de succesiune sau de cauzalitate- între întâlnirea pe care Ludovic Orban a avut-o recent cu Angela Merkel și demersul său pretins justițiar împotriva Viorica Dăncilă și a lui Liviu Dragnea?
Întrebare nu chiar fără rost dacă ținem seama de faptul că doamna cancelar a Germaniei se numără printre vocile cele mai categorice și mai severe la adresa statelor membre ale UE care au urmat soluția administrației Trump de a muta ambasada Statelor Unite în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. De unde și atenția cu totul aparte pe care o suscită analiza lui Bogdan Chirieac: „Aici e implicarea statului subteran, foarte puternic în România, spre deosebire de alte state europene, precum Ungaria sau Cehia, care nici ele nu au vrut să semneze hârtia aceea în care se angajau să nu mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Și atunci, România fiind cea mai vulnerabilă, va fi un exemplu pentru întreaga Europă:Iată ce pățiți dacă faceți așa ceva”.
Avem, așadar, o interpretare incitantă privind substratul acțiunii în justiție pe care a deschis-o cetățeanul Ludovic Orban, într-o foarte semnificativă afinitate cu mesajele președintelui Klaus Iohannis. Atât acțiunea cetățeanului Ludovic Orban cât și mesajele președintelui României vizând-o pe Viorica Dăncilă, iar, prin extindere de sferă, și actuala coaliție guvernamentală, cu precădere PSD și pe președintele său, Liviu Dragnea. Ipoteză de lucru cu atât mai întemeiată cu cât știm foarte bine cine anume îi cerea premierului Viorica Dăncilă „să facă ce i se spune”. Adică să demisioneze!
Lăsând, în acest fel, locul liber pentru un ,nou ,premier al meu’’, ediție revăzută și adăugită 2018.Pentru Siegfried Mureșan, europarlamentarul care, relativ recent, a migrat de la partidul lui Traian Băsescu la PNL, partidul atât de apropiat domnului președinte Klaus Iohannis. Siegfried Mureșan fiind și un nume destul de des pomenit în discuțiile despre împrejurările în care s-a produs întrevederea lui Ludovic Orban cu Angela Merkel. La fel de adevărat fiind și faptul că această manevră politică- mai degrabă „politicianistă” dacă respectăm distincția lui C.Rădulescu-Motru: „om politic și/sau politicianist”- nu putea să fie pusă în act decât uzând de marea, dureroasa vulnerabilitate care este,încă, mecanismul hiper- politizat al sistemului de (in)justiție.
Cam despre asta ar fi vorba în propoziție atunci când discutăm despre scenarii, scenariști, regizori, actori sau simpli figuranți ai jocului de-a Baba-Oarba cu parola „așa ne cere UE, așa facem!” Deși, dacă ar fi să fie cinstiți, cu noi și cu ei înșiși, ar trebui să o recunoască: „așa ne cere o anumită familie politică, PPE, aflată (încă) la butoanele de comandă ale UE”. Scenariști și regizori care pot fi (și) din afara granițelor scumpei noastre patrii, dar care, cu siguranță, nu ar avea șanse de succes dacă nu s-ar folosi de niște personaje, de aici, de la noi, din Românica.
Țara în care, să nu uităm, Grigore Alexandrescu își încheia fabula „Toporul și pădurea” cu o atât de amară morală: „În fiecare țară/ Cele mai multe rele nu vin de pe afară,/Nu le aduc străinii, ci ni le fac pe toate/Un pământean de-ai noștri, o rudă sau un frate”.