Jurnalul.ro Ştiri Politică Scenariul, aproape imposibil de realizat

Scenariul, aproape imposibil de realizat

În România, doar în 1990 alegerile prezidențiale au fost câștigate din primul tur de scrutin, atunci când Ion Iliescu a candidat pentru prima dată pentru Palatul Cotroceni. Legislația prevede că, pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină 50 la sută plus un vot din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente. Iar toate casele de sondare a opiniei publice estimează o prezență la vot de 45-50 la sută. Ceea ce ar însemna că, dacă totuși prezența va fi puțin mai mare, peste 90-95% din voturi să fie direcționate pentru un singur candidat. La alegerile de duminică, pe listele electorale permanente se află înscriși 18.458.390 de români cu drept de vot. 50% plus 1 din aceștia înseamnă 9.229.196 de voturi pe care Iohannis ar trebui să le obțină pentru a fi declarat câștigător din primul tur, așa cum actualul președinte este asigurat de colaboratori că are ocazia să le acumuleze.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri