Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău aflați în timpul liber, în zona centrală a municipiului Bacău, au observat un bărbat care amenința cu un pistol o femeie și o lovea peste față. Aceștia au intervenit imediat, l-au imobilizat și au chemat la fața locului echipa de intervenție din cadrul unității.
Între timp, victima a fugit de la fața locului, în continuare desfășurându-se investigaţii pentru găsirea și identificarea acesteia.
Jandarmii din cadrul echipei de intervenție l-au condus pe agresor la sediul Poliţiei, descoperind că acesta avea asupra sa un pistol de airsoft, cu aer comprimat, precum și bile de plastic.
Pe numele bărbatului (Nelu T., de 48 de ani, din municipiul Bacău) a fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor; dosarul a fost predat organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.Observatortv.ro