Jurnalul.ro Editoriale Școala de politruci 

Școala de politruci 

de Adrian Cercelescu    |   

Ajuns la Gorj, în cadrul vânătorii de Orbani, Florin Cîțu a pierdut o nouă ocazie să tacă. A spus: „PNL trebuie să arate că nu este PSD”.

În primul rând că orice aluzie privind asemănările dintre ei și pesediști poate provoca o nenorocire. După aproape doi ani de guvernare, unele calcule îi plasează chiar peste Ciuma roșie. Gândiți-vă că, „Noaptea ca hoții”, oamenii lui Dragnea au dat o singură ordonanță. În „Noaptea ca liberalii” s-au dat 25. Plus că și-au mai încălcat și propriul referendum pe Justiție. „Ciuma” a fost fugărită cu lanterne de telefon. La ei cu ce ar trebui să se iasă?

În al doilea rând, sensul comparației le este defavorabil. Tehnic vorbind, nu PSD are legătura  directă  cu vremurile roșii de dinainte de ’89, ci, culmea, chiar PNL-ul. Liberalii sunt cei care înglobează azi formațiunea comunistoidă emanată la Revoluție sub numele de FSN, transformată în PD și mâncată de ei sub denumirea de PD-L.

E comic, însă, cum liberalii folosesc PSD-ul chiar și pentru a pune mâna pe putere în propriul partid.  Iată cum și-a anunțat Cîțu alegătorii că banii sunt la el, nu la Orban: „A trecut timpul PSD când rectificarea bugetară se făcea la partid. Cât sunt eu în funcție, nu voi permite această ingerință politică”.

Nici PSD nu ar fi reușit să formeze mai repede un politruc.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri