Jurnalul.ro Cultură Carte Scriitoarea Ana Blandiana în finala Premiului Strega European 2021

Scriitoarea Ana Blandiana în finala Premiului Strega European 2021

de Magdalena Popa Buluc    |   

În perioada 14-17 octombrie 2021 la Roma și Torino va avea loc finala Premiului Strega European 2021, printre finaliștii ediției din acest an numărându-se și scriitoarea Ana Blandiana. Volumele selectate pentru finala ediției din acest an a Premiului Strega European sunt: Ana Blandiana, Applausi nel cassetto (Elliot Edizoni), traducere de Luisa Valmarin – Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Aixa de la Cruz, Transito (Perone Edizioni), traducere de Matteo Lefèvre – Premio Euskadi de Literatura en castellano; Georgio Gospodinov, Cronorifugio (Voland Edizioni), traducere de Giuseppe Dell’Agata – Premiul Literar Național Bulgar; Hervé Le Tellier, L’anomalia (La nave di Teseo Edizioni), traducere de Anna D’Elia – Prix Goncourt și Anne Weber, Annette, un poema eroico (Mondadori Edizioni), traducere de Agnese Grieco – Deutsch Buchpreis. Alături de cei 5 finaliști ai Premiului Strega European 2021 se va afla și Judith Schalansky, câștigătoarea Premiului Strega European 2020 cu volumul Inventario di alcune cose perdute (Nottetempo Edizioni), tradus de Flavia Pantanella – Premiul Wilhelm Raabe-Literaturpreis.

Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma și în parteneriat cu Fundația „Maria e Goffredo Bellonci”  și Editura Elliot din Roma, susține prezența scriitoarei Ana Blandiana în seria de evenimente organizate cu ocazia finalei Premiului Strega European 2021, program ce va cuprinde următoarele evenimente:

 

14 octombrie 2021, ora 18:00, Sala della Promoteca – Primăria orașului Roma

Eveniment de prezentare a celor 5 finaliști ai Premiului Strega European 2021: Ana Blandiana (România), Aixa de la Cruz (Spania), Georgio Gospodinov (Bulgaria), Hervé Le Tellier (Franța) și Anne Weber (Germania). Eveniment organizat de Fundația „Maria e Goffredo Bellonci” în colaborare cu Casa delle Letterature din Roma și cu editurile care au publicat cele cinci volume finaliste.

 

17 octombrie 2021, ora 13:15, Salonul Internațional de Carte de la Torino – Pavilionul 1

Ana Blandiana în dialog cu jurnalistul și scriitorul Alessandro Mezzena Lona

Eveniment organizat de Salonul Internațional de Carte de la Torino în colaborare cu Fundația „Maria e Goffredo Bellonci”, Elliot Edizioni și Accademia di Romania in Roma.

 

17 octombrie 2021, ora 18:30, Circolo dei Lettori din Torino

Anunțarea câștigătorului și ceremonia de premiere a Premiului Strega European 2021

Eveniment organizat de Fundația „Maria e Goffredo Bellonci”, în colaborare cu Circolo dei Lettori din Torino  și cu editurile care au publicat cele cinci volume finaliste.

 

               Premiul Strega European este acordat în fiecare an de un juriu compus din douăzeci de scriitori italieni, câștigători și finaliști ai Premiului Strega. Cinci scriitori traduși recent care au câștigat o recunoaștere națională importantă în țările lor de origine concurează și în acest an pentru Premiul Strega European. Alături de premiul acordat scriitorului ales, juriul va acorda o recunoaștere și traducătorului cărții premiate, oferită de Bper Banca.

***

Informații despre roman:

 

Aproape zece ani i-au trebuit Anei Blandiana ca să scrie acest roman (1983-1991). Dar chiar dacă scrierea lui nu i-ar fi luat atâta timp, e greu de crezut ca el ar fi putut vedea lumina tiparului înainte de 1990. Fiindcă, între atâtea romane care vorbeau despre actualitatea, expirată, a „obsedantului deceniu“ – cum numise Marin Preda anii '50 ai veacului trecut –, Sertarul cu aplauze a refuzat de la bun început compromisul obligatoriu al localizărilor în timp acceptate, optând pentru confruntarea directa cu universul concentraționar al societății comuniste ca atare. De aceea, lipsit de limbajul esopic al scrierilor ce aveau de înfruntat cenzura, romanul Anei Blandiana se citește și astăzi cu neștirbit interes. El este o tulburătoare mărturie asupra câtorva destine paralele, urmând fiecare un traseu strict supravegheat; o mărturie încheiată cu strigătul de deznădejde al autoarei în fața neputinței de a schimba aceste destine sub apăsarea cărora au trăit atâția dintre noi – de a pune capăt coșmarului în care am mai fi trăit și azi cu toții, fără cotitura istorică ce a făcut posibilă însăși apariția acestei cărți.

Pentru mai multe informații vizitați: https://humanitas.ro/humanitas/carte/sertarul-cu-aplauze

 

Născută în 1942, la Timișoara, Ana Blandiana a debutat ca poetă în anul 1954 în reviste de tineret, apoi în „Tribuna” (1959) și în antologia „30 de poeți tineri”. După debutul editorial cu placheta „Persoana întâia plural” (1964), s-a impus printre poeții cei mai reprezentativi ai epocii, publicând „Călcâiul vulnerabil” (1966) și „A treia taină” (1969, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). A continuat cu alte cărți de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Somnul din somn” (1977), „Ochiul de greier” (1981), „Ora de nisip” (1983), „Stea de pradă" (1985), „Arhitectura valurilor" (1990), „La cules de îngeri” (1998), „Soarele de apoi” (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie), „Refluxul sensurilor” (2004). A scris versuri și pentru copii: „Întâmplări din grădina mea” (1980), „Întâmplări fără Arpagic pentru cititorul cel mic” (1991), „Cartea albă a lui Arpagic” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii). A semnat tablete, eseuri, însemnări de călătorie, adunate în volumele „Calitatea de martor” (1970), „Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1976), „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile” (1978), „Coridoare de oglinzi” (1984), „Autoportret cu palimpsest” (1986), "Ghicitul în mulțimi”, „Geniul de a fi” (1998), „Cine sunt eu?” (2001). A publicat, în colaborare cu soțul său, Romulus Rusan, cărți de interviuri cu personalități ale culturii românești: „Convorbiri subiective” (1972), „O discuție la Masa Tăcerii” (1977). Abordând și proza fantastică, a scris "Cele patru anotimpuri" (1977, 2001) și „Proiecte de trecut” (1982) — ambele volume apărând sub titlul „Orașul topit și alte povestiri fantastice” în 2004. În 1992 i-a apărut romanul „Sertarul cu aplauze”, care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea publicului și a criticii (următoarele ediții 1998, 2002, 2004), iar în 1994, volumul de nuvele „Imitație de coșmar”. În afara volumelor de poezie traduse în foarte multe limbi, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, SUA, Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. Este fondatoare și președinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței de la Sighet. Este președintele PEN Clubul Român și al Comisiei de Onoare a Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei de poezie „Stephane Mallarmé” (din 1997) și al Academiei Mondiale de Poezie, primul scriitor român ales membru al Academiei Europene de Poezie (din martie 1999). Deține numeroase premii literare, printre care: Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1980), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1970), Premiul internațional „Gottfried von Herder” (1982, Viena), Premiul Național de Poezie (1997), Premiul revistei „Luceafărul” (1998), Premiul „Opera Omnia” (2001), Premiul Internațional „Vilenica” (2002), Premiul revistei "Poesis" (2003), Premiul internațional „Giuseppe Acerbi” și Premiul internațional Camaiore (Italia), Marele Premiu al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, ediția a XXVII-a (2007). Volume publicate în Italia: Un tempo gli alberi avevano gli occhi, traducere de Biancamaria Frabotta și Bruno Mazzoni, Donzelli 2005; Il mondo sillaba per sillaba, traducere de Mauro Barindi, Saecula 2012; La mia patria A4. Nuove poesie, traducere de Mauro Barindi, Aracne 2015; L'Orologio senza ore, traducere de Bruno Mazzoni, Elliot 2018 și Applausi nel cassetto, traducere de Luisa Valmarin, Elliot Edizioni, 2021

 

Subiecte în articol: ana blandiana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri