Jurnalul.ro Ştiri Externe Scrisorile de dragoste din facultate ale lui Barack Obama, făcute publice

Scrisorile de dragoste din facultate ale lui Barack Obama, făcute publice

Scrisorile scrise de fostul preşedinte american Barack Obama în anii '80 prietenei sale din facultate au fost făcute publice joi de către o universitate privată, dezvăluind un tânăr care se luptă să îşi găsească locul în lume, informează Xinhua. 

    Cele nouă scrisori complete, trimise de tânărul Obama prietenei sale de atunci, Alexandra McNear, fac parte acum din colecţia Bibliotecii de manuscrise, arhive şi cărţi rare Stuart A. Rose (Stuart A. Rose Manuscript, Archives and Rare Book Library) a Universităţii Emory din oraşul Atlanta, statul american Georgia (sud-estul SUA), potrivit unui articol intitulat "Love, Barack", semnat de Laura Douglas-Brown şi publicat joi pe site-ul Emory. 
    
Cele 30 de pagini ale scrisorilor sunt puse la dispoziţia cercetătorilor şi studenţilor la cerere, iar facsimile ale acestora vor putea fi văzute vineri, între orele 14:00 şi 16:00, într-o sală din cadrul bibliotecii amintite. 
    
Frumos compuse, scrisorile "dezvăluie un tânăr aflat în căutarea sensului şi identităţii", povesteşte Rosemary Magee, directoarea Bibliotecii Rose, adăugând că scrisorile compun portretul "unui student care încearcă să se pună de acord cu el şi cu ceilalţi" 

    Acoperind o perioadă de doi ani, între 1982 şi 1984, misivele au fost scrise după ce Obama, care intrase la Occidental College din California, s-a transferat la Universitatea Columbia din New York. 

    În paginile umplute cu un scris îngrijit, viitorul preşedinte îşi dezvăluie gândurile şi sentimentele pentru McNear, o colegă de la Occidental, de care Obama se apropiase atunci când aceasta a petrecut vara anului 1982 la New York. 

    Cele nouă scrisori din colecţia Emory încep pe 26 septembrie 1982, când ambii s-au întors la universităţile lor de pe cele două coaste ale Americii şi continuă până în 14 aprilie 1984, atunci când relaţia se răceşte, iar Obama terminase facultatea şi începuse să lucreze la Business International.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri