Jurnalul.ro Editoriale Scumpi și prețuiți Baroni

Scumpi și prețuiți Baroni

de Sabina Iosub    |   

Da, vorbesc cu voi, baronii din Sănătate. Credeați că singurii baroni sunt cei din politică? Am o veste: sunt amatori pe lângă voi!

Nu vă zic dragi, că nu-mi sunteți! Scumpi vă zic, da, da’ nu pentru că v-aș prețui foarte tare, ci pentru că aflu că navigați pe fluvii de bani. Prețuiți? Păi, cum altfel? Pentru blestemății petrecute pe domeniile voastre cad Guver­ne – două până acum și al treilea pe cale – , iar pe voi nu vă mișcă nimeni. Cum Dumnezeu, nu știu!

Că tot veni vorba despre Dumnezeu, pe mulți vă știu oameni credincioși. Sau cel puțin așa mi s-a părut când am trecut prin cabinetele voastre și am văzut că gem de icoane. Unele, opere de artă. Primite, nu? Clar primite! Icoa­nele, se știe, se dăruiesc, nu se cumpără! În așa décor, proba­bil că unii vă considerați egalul Lui din moment ce aveți drept de viață și de moarte, nu?

V-aș zice că nu, dar m-ar contrazice viața. Câți dintre voi n-ați zis Da sau Nu pentru un tratament în funcție de tratație doar dintr-o mișca­re din deget, ca niște baroni înnăscuți? Hai, nu vă ascundeți, nu mai spuneți că sunt cazuri izolate alea în care soarta unui om a depins de starea lui materială, nu medicală! Știți bine că nu e așa!

De ani de zile încerc să pricep de unde aveți atâta putere. Nu puterea de a face ce vreți sau de a rezista, ci puterea de a vă suporta. Acum știm că albul inocent în care vă îmbrăcați e negru pe dedesubt! Și mai știm și ce bacterii colcăie pe sub halate! Nu vă dau mâncărimi?

V-ați uitat zilele astea la tele­vizor? Probabil că da! Ați observat cumva revolta „apar­ținătorilor”? Știu, vă place imens cuvântul ăsta! A-par-ți-nă-tori! Vă aparținem, nu-i așa? Toți suntem „aparținători”!

Da, v-am băgat pe toți în aceeaşi oală! Pentru că sunteți! Cei buni, la un loc cu cei răi! Și așa rămâneți până nu vă faceți curat singuri! „Aparți­nătorii” vă cer asta!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri