Mai multe echipe de experți s-au deplasat la fața locului pentru a stabili cauza și sursa scurgerii, a declarat Rajinder Pal Kaur Chhina, un parlamentar din Ludhiana.
„Incidentul a avut loc în apropierea unui magazin de lapte și a unei clinici medicale, deși nu putem spune cu siguranță de unde a început scurgerea. Oamenii care au venit să cumpere lapte dimineața, au căzut inconștienți afară", a declarat Chhina pentru Reuters.
Mai mulți polițiști au fost văzuți patrulând cu măști și cerând localnicilor să nu se apropie de zona care a fost izolată.
Un demnitar a transmis pe Twitter că scurgerea provine de la o fabrică, fără a oferi alte detalii.
(sursa: Mediafax)