Încercarea de a modifica legislația pentru declararea plagiatelor a stârnit deja scandal național. Cele câteva principii juridice clare pe care Ministerul Educației vrea să le introducă în cadrul legislativ, pentru a înlocui Inchiziția medievală cu Justiția contemporană, sunt acum subiect de dezbatere, în mediul academic și în presă. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu a făcut un pas înapoi, după dezbaterile din cadrul ședinței Consiliului Național al Rectorilor, unde s-au exprimat opinii pro și contra modificării legislației, ci doar așteaptă pronunțarea CNR și a Consiliului General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Până atunci, a suspendat adoptarea modificărilor.
Ministerul Educației dorește analizarea în integralitate a tezelor de doctorat contestate după obținerea titlului de doctor, pentru că s-a constatat că în multe situații apar citate corecte din punctul de vedere al eticii academice, dar nerecunoscute ca atare de softurile antiplagiat.
Practic, într-un context în care autorul tezei specifică foarte clar faptul că urmează să citeze dintr-o lucrare, dintr-o lege sau dintr-un document oficial, softurile consideră că citatele sunt plagiat. Comisia de experți ar trebui să recitească și să reanalizeze întreaga teză, pentru a stabili dacă este „furt intelectual” sau o eroare de interpretare a Inteligenței Artificiale.
Dar reprezentanții CNATDCU, prezenți la ședința CNR, la finalul săptămânii trecute, nu vor să accepte această modificare, susținând că nu pot reanaliza „in integrum” tezele, ci doar ceea ce softurile generează ca fragmente plagiate. Mai mult, aceștia refuză și să verifice „sursa” – adică lucrarea indicată de soft ca fiind originalul din care autorul ar fi plagiat – de multe ori acea „sursă” nefiind cea reală, de exemplu, un fragment dintr-un text oficial este considerat plagiat, dacă softul îl regăsește pe un site obscur care l-a folosit, sau un fragment dintr-o lucrare citată de autorul tezei este identificat și în altă lucrare, pe care AI o consideră „sursa reală”. A refuza reanalizarea tezelor „in integrum” și a „surselor” este ca și cum judecătorii ar declara pe cineva criminal fără să mai citească dosarul și fără să analizeze probele, dând decizia definitivă doar în baza acuzațiilor care i se aduc.
Principii juridice înțelese diferit
Ceea ce s-a întâmplat la consiliul CNADTCU arată că există o neînțelegere a problemelor de fond pe care Ministerul Educației vrea să le reglementeze, pentru că din context se pot trage concluzii diametral opuse. „Eu am înțeles, din ceea ce a spus domnul Mircea Dumitru (vicepreședinte al CNATDCU, prezent la ședința CNR), că echipa de experți a CNATDCU nu dorește să analizeze „in integrum”, ci doar pasajele identificate ca fiind plagiat, deoarece nu are capacitatea să caute și alte părți plagiate din aceste teze”, a explicat, pentru Jurnalul, Horia Oniță, liderul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR). Organizația
studenților a transmis și un comunicat de presă în care își exprimă dezacordul în legătură cu modificările pe care vrea să le facă Ministerul Educației, amintind și de inadmisibilitatea „amnistierii” și a stabilirii unui „moment T0” în reanalizarea tezelor de doctorat suspecte de plagiat. Doar că... nu a fost vorba niciodată de așa ceva în propunerile de modificare legislativă ale ministerului, ci doar a vorbit cineva despre această eventualitate, în cadrul dezbaterii de la ședința CNR.
Citarea unui titlu devine „furt intelectual”
Dincolo de interpretarea eronată a unor principii juridice clare, problemele reale ale analizei unei teze de doctorat, doar cu softurile antiplagiat, sunt numeroase. De exemplu, unele softuri consideră plagiat titlul unei lucrări, deși este citat cu respectarea
tuturor regulilor prevăzute de etica academică, iar în context, autorul tezei specifică foarte clar faptul că urmează să citeze titlul acelei lucrări.
„A copiat/a plagiat până și în notele de subsol” (pasaje din legi sau documente oficiale, menționate ca atare) – așa sună acuzațiile absurde pe care le aduc cei care își doresc menținerea Inchiziției în „decapitarea” liderilor politici și ai instituțiilor statului, pe baza unor plagiate declarate fără aceste reglementări necesare. Sunt redate de softuri, ca plagiat, pasaje din decizii ale unor instanțe de judecată, articole de lege, decizii sau recomandări ale Comisiei Europene, care nu doar că nu pot fi considerate „furt intelectual” – fiind documente publice la care se face referire în cadrul unei cercetări –, dar sunt și marcate în text, în context și în notele de subsol, ca fiind citate din respectivele surse.
Toate articolele publicate de Jurnalul pe tema plagiatului au fost parțial cenzurate în mediul online, pentru că nu sunt în acord cu cele care acuză fără a accepta reverificarea integrală a tezelor de doctorat și a surselor indicate de softuri. Adică „nu respectă standardele comunității”.
Mai multe definiții pentru „plagiat”
O altă problemă a identificării falsului plagiat, cu ajutorul Inteligenței Artificiale, este aceea că unele softuri consideră text-sursă prima sau ultima apariție pe internet a respectivului fragment citat. Astfel, dacă cineva citează un articol din Legea 55/2020, unele softuri vor identifica drept sursă un articol din presa locală care a folosit același fragment înaintea publicării textului de lege în format electronic, sau cel mai recent articol dintr-o publicație obscură care a comentat același pasaj. Toate acestea și multe alte probleme nerezolvate până acum au anulat teze de doctorat, în baza unui plagiat generat de acele softuri. O altă problemă este
definirea plagiatului, diferită în două legi, care trebuie reglementată, pentru că se face o confuzie foarte gravă între Dreptul Administrativ, Dreptul Civil și Dreptul Penal, între operă de autor și un fragment dintr-un document oficial citat. Nu poate fi „furt intelectual” sau infracțiune preluarea unor articole de lege sau a unor definiții unanim acceptate, care nu sunt însușite de autorul tezei ca fiind „opera proprie”, ci sunt menționate ca preluări din cadrul legislativ, documente oficiale etc.