"Toți românii trebuie să știe despre listarea Hidroelectrica și trebuie să spun, pentru a combate un anumit narativ toxic care s-a acreditat în societate, că o listare nu înseamnă privatizare și nu înseamnă că ne vindem țara. Ba chiar din contră, înseamnă să o redăm publicului, cetățenilor.
Vorbim de un eveniment așteptat de peste 10 de ani și despre cea mai mare listare din istoria Bursei de Valori București și din istoria regională a piețelor de capital.
Să listezi o companie înseamnă transparență, înseamnă asumare, capitalizare, înseamnă, de fapt, o economie de piață modernă.
Acest demers face parte din reclădirea încrederii stat și cetățeni, între cetățeni și sectorul energetic din România.
O listare nu este un lucru simplu. În spatele acestui proces sunt sute, mii de ore de muncă și de întâlniri cu potențiali investitori", explică demnitarul.
Prețuri mai mici la electricitate
"Prețul la energie electrică și la gaze este determinat de mai mulți factori. Oferta disponibilă, până la factori de importanță geostrategică.
Vedem că pe piețe lucrurile sunt pe un trend pozitiv pentru consumatori, adică prețuri mai mici.
Noi ne dorim prețuri cât mai stabile pentru consumatori, ar fi imprudent să încercăm să reducem artificial prețurile la factură, este o evoluție continuă și ne putem trezi în iarna aceasta cu prețuri mai mari.
Trebuie să asigurăm pentru consumatori o predictibilitate", a mai spus Sebastian Burduja.