Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE. Ședința Biroului Permanent al Senatului, pentru votarea inițiativei „Fără penali în funcții publice”, nu a mai avut loc din lipsă de cvorum

UPDATE. Ședința Biroului Permanent al Senatului, pentru votarea inițiativei „Fără penali în funcții publice”, nu a mai avut loc din lipsă de cvorum

UPDATE. Președintele USR, Dan Barna, a declarat că susținerea, în viitorul Parlament, a inițiativei „Fără penali în funcții publice” reprezintă o condiție pentru ca partidul său să facă parte dintr-o majoritate sau guvernare viitoare.

„În viaţa fiecărui Parlament există un moment şi o zi a adevărului. Am început în 2017 cu Ordonanţa 13. A urmat apoi această iniţiativă extraordinară prin care un milion de cetăţeni au cerut clasei politice să pună în Constituţia României un principiu de bun simţ - penalii nu au ce să caute în viaţa publică a statului român. (...) Astăzi, vechea clasă politică (PSD, PNL, UDMR şi celelalte partide) a arătat că nu doreşte ca vocea cetăţenilor să ajungă în Constituţia României, a boicotat şedinţa Bp (...) pentru un plen în care să fie votată iniţiativa 'Fără penali' şi a arătat, dincolo de declaraţii, (...) că nu îşi doreşte un referendum pentru revizuirea Constituţiei pe 6 decembrie. Au blocat iniţiativa 'Fără penali', nu se va întâmpla pe 6 decembrie. USR va continua această luptă, este un angajament şi o garanţie şi o condiţie pe care noi o punem pentru a putea face parte dintr-o majoritate sau guvernare viitoare", a afirmat Barna, joi, la Parlament.

De asemenea, Barna a menționat că „Fără penali în funcții publice” nu reprezintă o temă important pentru vechii politicieni.

„A fost adoptată în Camera Deputaţilor într-o declaraţie de iubire pentru 'Fără penali', iar acum, când trebuia votată în Senat, vechile partide şi-au dat arama pe faţă", a adăugat Barna.

Întrebat despre afirmaţia lui Robert Cazanciuc potrivit căreia USR nu îşi doreşte iniţiativa "Fără penali" pentru că Dan Barna este ''penal'', liderul USR a răspuns: "Este o minciună rostogolită. Un fake news pe care îl rostogolesc în disperare de cauză pentru că, atunci când nu mai au argumente, folosesc minciuni, jigniri, vechea tactică securistă folosită de 30 de ani de PSD. Este o ipocrizie înfiorătoare, toată lumea declară că îşi doreşte să voteze 'Fără penali'. În realitate, atunci când ar fi contat, niciunul dintre ei nu a fost astăzi la vot. (...) Au căutat toate tertipurile posibile şi, în realitate, când am pus doar această problemă pe masă, au dispărut toţi".

--------------------------------

Știre inițială. Ședința Biroului Permanent al Senatului, convocată la solicitarea USR, joi, la ora 13:00, pentru a vota inițiativa „Fără penali în funcții publice”, nu a mai avut loc din lipsă de cvorum, după ce au fost prezenți doua doi membri, respectiv președintele Senatului, Robert Cazanciuc, și senatorul USR, George Dircă.

USR a solicitat o nouă întâlnire a Biroului Permanent după ce ședința de miercuri a Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Liderul USR, Dan Barna, a făcut joi dimineață un apel la Ludovic Orban și Marcel Ciolacu să nu mai blocheze adoptarea inițiativei „Fără penali în funcții publice”.

„Dacă există voință politică, dacă PSD și PNL fac din nou apel și la domnul Orban și la domnul Ciolacu, putem astăzi să încheiem și să dăm un mesaj, după patru ani de Parlament rușinos, astăzi ar fi o ocazie excelentă să-și spele puțin obrazul acest Parlament și să voteze o inițiativă pe care un milion de români în mod explicit au solicitat-o”, a spus Dan Barna.

Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a solicitat oficial joi dimineață convocarea Biroului Permanent de la ora 12.00, pentru a decide organizarea unei şedinţe de plen pentru adoptarea iniţiativei "Fără Penali".

Subiecte în articol: senat fara penali in functii publice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri