Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Șefii Nissan și Renault dau asigurări că parteneriatul lor este solid

Șefii Nissan și Renault dau asigurări că parteneriatul lor este solid

Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, a salutat joi numirea lui Jean-Dominique Senard în funcţia de preşedinte al partenerului de alianţă Renault, adăugând că producătorul auto nipon aşteaptă cu nerăbdare să înceapă un nou capitol al relaţiei lor, după ce fostul preşedinte Carlos Ghosn a fost arestat în Japonia, transmite Reuters. 

"Domnul Senard este un om de afaceri experimentat, cu o experienţă vastă. Salut călduros decizia Renault", le-a declarat jurnaliştilor Saikawa la sediul central al Nissan din Yokohama. 

Comentariile lui Saikawa vin după ce joi Renault a confirmat numirea lui Jean-Dominique Senard în funcţia de preşedinte şi a lui Thierry Bollore în funcţia de director general. 

La rândul său, noul preşedinte al Renault a afirmat că se va concentra pe discuţiile menite să cimenteze parteneriatul dintre Renault şi producătorii auto niponi Nissan şi Mitsubishi. 

"Este important ca această alianţă să rămână extrem de solidă. Este datoria noastră să mergem mai departe împreună", le-a declarat jurnaliştilor Senard după reuniunea Consiliului de Administraţie al Renault. 

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit în 2017 cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. 

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. 

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

AGERPRES

Subiecte în articol: Nissan Renault parteneriat carlos ghosn
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri