Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şeful DIICOT: Trebuie creată o divizie de investigatori financiari pentru a identifica bunurile din infracţiuni

Şeful DIICOT: Trebuie creată o divizie de investigatori financiari pentru a identifica bunurile din infracţiuni

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat joi că trebuie creată o divizie de investigatori financiari, "puternică şi pricepută", care să lucreze în dosarele penale alături de procurori, pentru a identifica şi pune sub sechestru bunurile provenite din infracţiuni. 

"În ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului, trebuie să ne obişnuim să discutăm despre produsul infracţiunii, aşa cum vorbesc toţi partenerii noştri vestici. Nu are importanţă faptul că infracţiunea este sau nu materială. Este foarte important ce prejudiciu produce. Dar acei bani, care sunt generaţi de o infracţiune, trebuie confiscaţi de statul român. Ce ne lipseşte? O divizie de investigatori financiari, puternică şi pricepută, care să ştie să urmărească, să identifice şi să sechestreze în vederea confiscării acest produs infracţional", a declarat Daniel Horodniceanu, cu ocazia prezentării raportului anual de activitate al DIICOT. 

În opinia lui Horodniceanu, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) nu se poate ocupa de recuperarea prejudiciilor, pentru că această instituţie este o agenţie de administrare şi nu de investigare financiară. 

"ANABI nu este o divizie de investigatori financiari, ci este doar o agenţie de administrare a bunurilor (...) Nici ANAF. Trebuie creată o divizie de investigatori financiari care să lucreze în dosarele penale pe lângă toţi procurorii (...) Sunt discuţii dacă rapoartele de constatare sunt sau nu mijloace de probă. Raportul de constatare poţi să-l priveşti şi ca pe un înscris. Mijloacele de probă nu au o valoare dinainte stabilită. Ele trebuie privite coroborat, iar dacă legea nu defineşte raportul de constatare, eu pot să folosesc ca un înscris", a precizat Horodniceanu. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri