Tragedia s-a petrecut luni noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii. Tânărul turist s-ar fi urcat pe vagonul unui tren, dorind să-şi facă un selfie, însă a atins cablurile electrice sub tensiune şi s-a electrocutat, povestesc martorii, citaţi de Aradon.
„La data de 14 august a.c., în jurul orei 23.52, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Arad au fost sesizaţi despre o persoană, posibil electrocutată, în gara Ghioroc. Cu ocazia cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 21 de ani, cetăţean german”, a transmis IPJ Arad.
Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru autopsie şi stabilirii cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, în acest caz. Potrivit unor surse, tânărul era însoțit de prieteni și s-a urcat pe un tren de marfă.