Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Alte sanctiuni impotriva Rusiei, "cele mai aspre"!

SUA: Alte sanctiuni impotriva Rusiei, "cele mai aspre"!

Un grup de senatori americani din partea ambelor partide au prezentat un proiect de lege care prevede noi sanctiuni impotriva politicienilor rusi, a oligarhilor, dar si a altor persoane "ale caror actiuni ilegale joaca, direct sau indirect, in favoarea intereselor lui Vladimir Putin", scrie presa internationala

 

Documentul, propus, printre altii, de democratul Bob Menendez si de republicanii John McCain si Lindsey Graham, a fost intitulat "Act de aparare a securitatii SUA de agresiunea Kremlinului". 

Senatorul Graham a definitiv proiectul drept cel mai aspru dintre toate pachetele de sanciuni si alte masuri adoptate vreodata. 

Potrivit senatorului Menendez, noile restrictii ar trebui sa il determite pe presedintele Vladimir Putin sa inteleaga faptul ca Statele Unite nu mai pot accepta atitudinea lui. Noul proiect de lege prevede, printre altele, prelungirea restrictiilor la importul de uraniu de catre Rusia, pana la demararea unor investigatii privind averea personala a presedintelui Putin.

La capitolul economic, documentul propune sanctionarea tuturor tranzactiilor care au legatura cu investii in proiectele energetice ruse sau in obligatiuni de stat ale Rusiei. Nota explicativa nu precizeaza daca preconizatele norme vizeaza exclusiv companiile americane sau din toate tarile lumii. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri