Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul a adoptat proiectul prin care donatorii de sânge vor primi câte un sms de mulţumire

Senatul a adoptat proiectul prin care donatorii de sânge vor primi câte un sms de mulţumire

Senatul a adoptat marţi o propunere legislativă prin care donatorii de sânge vor primi câte un sms de mulţumire după ce au donat sânge sau în momentul în care sângele donat a fost utilizat, precum şi un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă. 

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, a fost iniţiată de un grup de parlamentari UDMR, PNL şi PSD. 

"Donatorii de sânge primesc, la fiecare donare, un mesaj de mulţumire cu următorul text: "Vă mulţumim că aţi donat sânge în data de... Fiecare picătură de sânge contează". În momentul în care s-a utilizat sângele recoltat, donatorii de sânge primesc un mesaj cu următorul text: "Vă mulţumim! Un pacient a beneficiat de sângele donat de dumneavoastră. Vă invităm să rămâneţi un donator constant de sânge!". Donatorii de sânge primesc un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Mesajul poate cuprinde nevoia curentă de sânge, tipul şi cantitatea necesară în cazurile de urgenţă. Cheltuielile aferente se suportă din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii", prevede propunerea legislativă. 

Reprezentantul Ministerului Sănătăţii a afirmat, în plen, că nu susţine acest act normativ. 

"Este vorba de o iniţiativă legislativă care îşi propune să consolideze acest efort ce ar trebui să fie al nostru, al tuturor. Din motive tehnice, Ministerul Sănătăţii respinge acest proiect legislativ care îşi propune să trimită câte un sms de mulţumire donatorilor de sânge după ce aceştia au făcut acest gest. E un mecanism eficient", a declarat, în plen, senatorul USR Adrian Wiener. 

La rândul său, senatorul PSD Emanuel Botnariu a amintit că în Parlament a mai fost adoptat un proiect prin care programul centrelor în care se poate dona sânge a fost mărit. "Eu zic că un sms ar fi extraordinar pentru ei. Vrem să creăm şi un număr suficient de donatori, care să vină în caz de urgenţă, în momentul în care avem nevoie să îi putem să îi mobilizăm", a spus el. 

"Ţinând cont că în ţara noastră numărul donatorilor de sânge este la jumătatea celui necesar şi de faptul că numărul donatorilor constanţi nu depăşeşte 10.000 de persoane la nivel naţional, promovarea donării de sânge prin campanii şi prin aparţinători poate aduce suplimentar un număr semnificativ de 20.000 de donatori ocazionali a căror fidelizare-transformare a lor în donatori constanţi întâmpină dificultăţi. Într-o lume în care toţi beneficiem de pe urma tehnologiei, propunerea legislativă doreşte să atragă atenţia asupra importanţei acestui gest şi să stimuleze salvarea de vieţi prin donarea de sânge, printr-un simplu serviciu de mesagerie", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative. 

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES

Subiecte în articol: donatori de sange
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri