Jurnalul.ro Ştiri Externe Senatul spaniol autorizează guvernarea directă a Cataloniei de către Madrid

Senatul spaniol autorizează guvernarea directă a Cataloniei de către Madrid

Senatul spaniol l-a autorizat vineri pe premierul Mariano Rajoy să conducă direct Catalonia, decizie luată la câteva minute după ce parlamentul de la Barcelona a declarat unilateral independenţa regiunii de Spania, transmit Reuters şi AFP. 

Este de aşteptat ca Rajoy să convoace guvernul spaniol pentru a adopta primele măsuri de administrare directă a Cataloniei. Printre aceste măsuri ar putea fi incluse destituirea executivului catalan şi asumarea supravegherii directe a forţelor de poliţie catalane. 

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluţie care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un 'stat independent care ia forma unei republici'. 

Documentul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi două abţineri, a declarat Carme Forcadell, preşedinta legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri. ''Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic şi social'', se menţionează în preambulul rezoluţiei. 

Liderul catalan Carles Puigdemont şi ceilalţi membri ai guvernului regional au luat parte la vot, în timp ce parlamentarii din Partidul Socialist, Partidul Popular şi Ciudadanos au părăsit sala de şedinţe înaintea votului în semn de protest, lăsând să se pronunţe doar parlamentarii din formaţiunile Junts pel Si (Uniţi pentru Da), CUP - partidul de extremă stânga aliat al lui liderului  catalan Carles Puigdemont - şi Catalunya Si Que Es Pot (asociat cu Podemos). AGERPRES

Subiecte în articol: Catalonia independenta cataloniei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri