Jurnalul.ro Ştiri Politică Sentinţa în Gala Bute: luni, 13 martie

Sentinţa în Gala Bute: luni, 13 martie

de Marius Gîrlașiu    |   

Pronunţarea sentinţei în dosarul Gala Bute a fost programată pentru data de luni, 13 martie, a anunţat miercuri seara, la încheierea pe fond a procesului, judecătoarea Angela Dragne. Elena Udrea şi Rudel Obreja au cerut achitarea, procurorii DNA solicită pedepse maxime.

 

La ultimul cuvânt, Elena Udrea a mărturisit instanţei că ar organiza din nou Gala Bute, dacă ar mai avea ocazia. "Mă judecă un complet de femei, cu mici excepţii femeile sunt mai curajoase şi mai puternice. Mă bucur că în aceşti doi ani am dărâmat nişte mituri. Nu am intrat în politică ca să fac bani. Aveam un soţ care îmi asigura un standard de viaţă. Nu aveam copii, nu aveam cheltuieli mari, stau şi astăzi cu chirie, părinţii mei stau de 20 de ani în Drumul Taberei. Mi-am dorit foarte mult să fac performanţă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face din nou în aşa fel încât Bute să boxeze în România. Sper şi cred că voi fi judecată pe probe, nu pe părerile despre mine, mai bune sau mai rele", a spus Udrea în faţa judecătorilor.

Fostul preşedinte al FR Box, Rudel Obreja, a explicat în final că nu a făcut evaziune fiscală şi spălare de bani. "Nu eu am fost ţinta, doamna Udrea şi mai departe Băsescu erau ţinta. Am făcut multe pentru ţara asta, toţi cei 87 de procurori ai DNA n-au făcut nimic pentru ţara asta”, s-a plâns Rudel Obreja în faţa instanţei. În apărarea Elenei Udrea a sărit ieri fostul premier Victor Ponta, altădată un “mare adversar”: “Elena Udrea putea să omoare liniştită trei oameni (români sau chiar americani) că primea tot 21 de ani! Nu îi băgaţi în seamă pe ignoranţii şi manipulaţii <


 

64 de martori au fost audiaţi în procesul Gala Bute, din aprilie 2015 şi până acum

21 de ani de închisoare riscă Elena Udrea pentru toate capetele de acuzare. Decizia din 13 martie nu va fi definitivă.


 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri