Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sepsi Sfântu Gheorghe a învins CFR Cluj și e prima finalistă a Cupei României la fotbal

Sepsi Sfântu Gheorghe a învins CFR Cluj și e prima finalistă a Cupei României la fotbal

de Redacția Jurnalul    |   

Prima semifinală a Cupei României la fotbal s-a încheiat miercuri cu eliminarea campioanei CFR Cluj din competiție de către Sepsi Sfântu Gheorghe. Covăsnenii, deținătorii trofeului, s-au impus cu 3-0, într-un meci în care au ratat două penalty-uri, iar CFR Cluj a jucat în 10 oameni din minutul 42

Păun a deschis scorul cu o lovitură de cap din fața porții, în minutul 10, după un corner executat din flancul drept.

Ștefănescu a dus scorul la 2-0, în minutul 29, după o acțiune colectivă plecată de la Matei, a cărui centrare a fost retrimisă în fața porții, de unde atacantul lui Sepsi a șutat pe colțul lung al porții lui Scuffet.

În minutul 42, Burcă îl faultează în careu pe Safranko și primește cartonaș roșu, însă Matei retează penalty-ul, șutând în bară.

Gazdele au fost mai ofensive și în partea a doua, profitând de superioritatea numerică. Scuffet a reușit să stopeze câteva acțiuni importante ale lui Sepsi, parând printre altele și șuturile lui Păun și Matei.

Rondon stabilește apoi scorul final, marcând pentru 3-0, după ce Scuffet a apărat un penalty executat de Ștefănescu, fiind însă învins de venezuelean care a profitat de mingea respinsă ușor lateral.

Sepsi Sfântu Gheorghe se califică astfel în finala competiției, pe care a câștigat-o și în sezonul trecut.

În cealată semifinală se întâlnesc joi U Cluj și UTA Arad.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri