Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Sepsi Sfântu Gheorghe a completat lista echipelor calificate în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal masculin, după ce au eliminat joi seara din competiție pe FC U Craiova 1948, învingând la limită, în deplasare, cu scorul final 0-1 (0-1).

Meciul a debutat cu câte o ocazie la fiecare poartă, după care Sepsi a deschis scorul, în minutul 39, în urma unei faze inedite. Achahbar a șutat frumos, de la aproximativ 20-22 de metri, în diagonală, mingea intrând în vinclul porții lui Popa, fiind însă spectaculos deviată de Gajic, care a atins-o ușor cu capul.

În partea a doua s-au mai consemnat câteva ocazii, la ambele porți, singura cu adevărat periculoasă fiind opera unui șir de driblinguri, în fața careului, ale lui Achahbar și Luckassen, în urma cărora mingea ajunsă la Ashkovski a fost șutată de la 10 metri și respinsă de Popa.

Meciul s-a încheiat cu o fază stranie, în urma căreia arbitrul a dictat două eliminări. Portarul Niczuly a refuzat să cedeze balonul, după ce s-a dictat o lovitură de la colț, ceea ce a dus la câteva îmbrânceli, care l-au determinat pe arbitru să dea două cartonașe roșii lui Niczuly și lui Da Costa.

Cum Sepsi efectuase toate schimbările, oaspeții au fost nevoiți să-l trimită în poartă pe Aganovic, care a scăpat fără gol, după 3 lovituri de colț efectuate de craioveni, mingea nefiind trimisă pe cadrul porții.

Sepsi Sfântu Gheorghe a completat lista calificatelor în sferturile de finală, alăturându-se lui FC Buzău, FC Voluntari, ACSO Filiași, Chindia Târgoviște, FC Argeș și Universitatea Craiova.

Ultimul meci al optimilor de finală se joacă între Politehnica Timișoara și Rapid București.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cupa romaniei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri