Jurnalul.ro Ştiri Politică Septimius Pârvu (Expert Forum): Nu am identificat un efort sistematic de fraudare a alegerilor din 26 mai

Septimius Pârvu (Expert Forum): Nu am identificat un efort sistematic de fraudare a alegerilor din 26 mai

Septimius Pârvu, reprezentant al Expert Forum, a declarat miercuri că, din datele pe care organizaţia le deţine, nu a fost identificat "un efort sistematic de fraudare a alegerilor europarlamentare" din acest an.

Pârvu a fost audiat la Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.

"Noi credem că mare parte dintre problemele care se leagă de subiectul acestei comisii sunt cauzate de modul în care arată legea electorală, neconcordanţele între legile electorale, modificările frecvente şi modul în care cei care gestionează procesul, adică preşedinţii birourilor electorale, înţeleg ceea ce trebuie să facă. Din datele pe care noi le deţinem nu am reuşit să identificăm un efort sistematic de fraudare a alegerilor. Concluziile noastre ne arată că, de fapt, şi ce există în procesele verbale, acele diferenţe, se datorează neînţelegerii procedurilor, se datorează formularelor diferite pentru diverse tipuri de alegeri. Având trei formulare, preşedinţii s-au încurcat între ele. Se poate vedea din unele dintre ele cum au inversat pur şi simplu cifrele, pentru că se uitaseră pe unul, se uitaseră pe altul, apoi nu mai ştiau ce înseamnă. Şi diferenţe de terminologie - avem cuvântul persoană, avem cuvântul alegător, iar un preşedinte de secţie de votare care face asta trei zile, plus o instruire care durează câteva ore, cred că poate să înţeleagă destul de greu ce are de făcut, mai ales dacă este la prima experienţă. Nu avem în momentul acesta motive să credem că au existat încercări sistematice de a modifica rezultatele sau modul în care se întâmplă procesul electoral, în mod semnificativ", a precizat reprezentantul Expert Forum.

El a adăugat că Expert Forum a avut, la alegerile din 26 mai, aproximativ 1.200 de observatori în 627 de secţii la procedura de deschidere, în 2.547 de secţii în timpul votării şi în 577 de secţii la procedura de închidere.

Un alt reprezentant al Expert Forum, Maria Krause, a precizat, la rândul său, că la deschiderea secţiilor de votare s-au identificat puţine probleme, fiind evaluate pozitiv 95% din cazuri.

"În ziua votului, problemele semnalate de observatori arată că, statistic, materialele electorale necorespunzătoare şi sigiliile de pe urnă ridică o problemă. (...) Aglomeraţia în secţiile de votare s-a constatat în numeroase cazuri şi, în special, în secţii din străinătate, disfuncţionalităţile SIMPV au fost constatate de observatori ca fiind izolate. Au fost în judeţul Braşov şi în Cluj anumite probleme legate de scanarea unor cărţi de identitate, opriri ale tabletelor şi, în general, acestea au reprezentat cazuri izolate care nu au afectat în mod semnificativ procesul electoral. Transparenţa procesului a fost evaluată în mare majoritate ca bună şi foarte bună. Din cele 9.282 de semnalări înregistrate, conform MAI, privind posibile cazuri de vot multiplu, din informaţiile noastre s-au verificat 2.600, din care 1.600 au fost infirmate. Există posibilitatea ca un motiv să fi fost introducerea incorectă a datelor. Au fost nereguli în legătură cu SIMPV, dar ele nu au dus la perturbarea gravă a procesului electoral", a subliniat Maria Krause.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri