Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia acuză Ucraina și un alt stat UE pentru amenințările cu bombă asupra zborurilor în Rusia

Serbia acuză Ucraina și un alt stat UE pentru amenințările cu bombă asupra zborurilor în Rusia

Ucraina și un alt stat UE ar fi responsabile de amenințările false cu bombă asupra unor avioane de pasageri ale companiei Air Serbia, în opinia președintelui Aleksandar Vucic, citat de Reuters.

Circa 12 boruri ale companiei sârbe au trebuit să-și anuleze zborurile dintre Belgrad și Moscova din cauza amenințărilor cu bombă. Totodată, aeroportul din Belgrad a fost evacuat de 3 ori după invazia Rusiei în Ucraina. 

"Serviciile străine de informaţii din două ţări fac acest lucru. Una este o ţară din UE, iar Ucraina este cealaltă", a spus Vucic, fără să numească statul comunitar responsabil. 

Serbia nu a impus sancțiuni economice Rusiei și menține zborurile. Totodată, este dependentă de importurile de gaze naturale și petrol din Federația Rusă. 
"Continuăm aceste zboruri literalmente din principiu, pentru că vrem să arătăm că suntem o ţară liberă şi luăm propriile decizii. Nu decideţi pentru noi când să anulăm zborurile", a iprecizat șeful statului sârb.

De asemenea, Serbia a votat pentru rezoluțiile ONU care au condamnat invadarea Ucrainei  și au suspendat Rusia din organismul ONU pentru drepturile omului.

 

Subiecte în articol: ucraina ue air serbia serbia Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri