Jurnalul.ro Cultură Film Serialul dramă Pe viață (For Life), din 12 aprilie, la AXN. Drumul de la o condamnare pe viață la o carieră în avocatură

Serialul dramă Pe viață (For Life), din 12 aprilie, la AXN. Drumul de la o condamnare pe viață la o carieră în avocatură

de Magdalena Popa Buluc    |   

Povestea lui Isaac Wright Jr., sursa de inspirație pentru serialul Pe viață (For Life)

Serialul dramă Pe viață (For Life), care debutează la AXN, din 12 aprilie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, este inspirat din povestea reală și impresionantă a lui Isaac Wright Jr., un fost condamnat pe nedrept la închisoare pe viață, care reușește prin forțele proprii să schimbe sentința și să își reconstruiască viața.

 

Wright Jr. a fost producător muzical până în 1989, când a fost acuzat de conducerea unei rețele de trafic de cocaină și încarcerat. După un proces lung, acesta a fost condamnat în 1991 la închisoare pe viață. După șapte ani în spatele gratiilor și nenumărate încercări de a-și demonstra nevinovăția, reușește în 1996 să fie exonerat de toate capetele de acuzare și pus în libertate. Achitarea sa a venit după ce a reușit să demonstreze că cei care l-au pus sub acuzare, inclusiv procurorul de caz, au acționat ilegal prin mărturii false, încălcări ale procedurilor și înțelegeri tacite.

 

 

 

 

 

 

 

Drumul său ulterior până la o carieră juridică a fost plin de obstacole – deși a trecut examenul pentru barou în 2008, admiterea sa a fost amânată prin diferite investigații timp de nouă ani. De abia în 2017, Wright Jr. reușește să fie inclus cu drepturi depline în cadrul baroului din New Jersey. În prezent, Isaac Wright Jr. practică avocatura și și-a anunțat candidatura la primăria New York-ului.

 

În serialul Pe viață (For Life), Nicholas Pinnock (Counterpart) este Aaron Wallace, fostul patron al unui club de noapte, actual deținut, care execută o condamnare la închisoare pe viață după ce a fost acuzat pe nedrept ca fiind șeful unei bande de traficanți de droguri. Timp de nouă ani, în închisoare, Aaron studiază dreptul, fiind decis să își demonstreze nevinovăția și să se reîntoarcă alături de familie.

 

 

 

 

 

Ca parte a acordului de a o ajuta pe Safiya Masry, șefa închisorii în care acesta își execută pedeapsa, lui Aaron i se permite să ia diferite cazuri și să le susțină în sala de tribunal. Astfel, în timp ce jură să-și ajute colegii deținuți să caute dreptate, luptă pentru a-și răsturna propria sentință, expunându-l public pe procurorul lipsit de etică care l-a pus după gratii, Dez O'Reilly.

 

Pe plan personal, Wallace se străduiește să rămână în relații bune cu fosta soție, Marie, și cu fiica lor adolescentă, Jasmine.

 

 

 

 

 

 

Serialul procedural dramă va prezenta în fiecare episod un nou caz al unui deținut, având ca temă centrală eforturile pe care Aaron le face pentru a-și recăpăta libertatea. Mai mult, Pe viață explorează defectele sistemului penal și juridic american și demonstrează, încă o dată, că un om care luptă pentru adevăr poate face diferența.

 

Indira Varma (Game of Thrones, Rome), Joy Bryant (Ballers, Parenthood), Boris McGiver (House of Cards, Boardwalk Empire) și Curtis “50 Cent” Jackson mai fac parte din distribuția serialului.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe viață (For Life) este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios. Curtis “50 Cent” Jackson, Isaac Wright Jr., Doug Robinson (The Goldbergs, Schooled) și Hank Steinberg (Without a trace, The Last Ship) sunt producători executivi.

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri