Jurnalul.ro Ştiri Observator Sesiune parlamentară extraordinară pentru Legea pensiilor speciale: trebuie modificată cât mai repede

Sesiune parlamentară extraordinară pentru Legea pensiilor speciale: trebuie modificată cât mai repede

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Senatului Nicolae Ciucă a anunțat marți că va convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare în vederea modificării Legii pensiilor speciale.

„Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituționale. Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege și o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curții Constituționale”, a transmis marți Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, vor fi corectate „fără întârziere” aspectele semnalate de judecătorii Curții, „pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Național de Redresare și Reziliență, condiție necesară pentru a accesa fondurile europene”.

Motivarea deciziei asupra modificării legii privind pensiile speciale a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial. Legea trebuie să fie corectată de Parlament.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri